|
Ion Lambanțu și Stas Ivanov au devenit campioni naționali la tenis (veterani)
Ion Lambanțu și Stas Ivanov au devenit în week-end campioni naționali, proba dublu, relatează MOLDPRES.
În meciul final ei au învins cu dificultate perechea Viorel Galaju – Artur Zgardan. Asta pentru că au cedat în primul set (4-6), au învins în setul al doilea la limită (7-6), iar în setul al treilea au fost conduși, dar au revenit spectaculos în final, învingînd cu 11-9. "Sînt bucuros că am cîștigat, chiar dacă am comis multe greșeli în jocul la fileu. Probabil din lipsa practicii competiționale. De regulă, eu joc mai mult la individual", a declarat pentru agenție la finele meciului Ion Lambanțu.
Situația din finală s-a repetat într-un fel în disputa pentru locul trei. În setul al treilea, decisiv, duetul Slavian Guțu – Andrei Porubin, campioni naționali la ediția precedentă, conduceau la tie-breack cu 7-1, 8-4 în fața perechii Vitalie Moscovciuc – Adrian Mariciuc, după care au cedat surprinzător. "Nu ne-a mai mers jocul. Dar, acesta este tenisul, sportul. Trebuie, uneori, să ai și puțină baftă", a concluzionat la finele întîlnirii Andrei Porubin.
În scopul încurajării jucătorilor și sporirii atractivității competiției, patru echipe învinse în sferturi și alte patru care nu s-au calificat pe tabloul principal, au concurat în cadrul unui turneu de consolare pentru locul 5, premiant. Victoria i-a revenit duetului Anatol Grosu – Victor Ciornîi. Competiția s-a desfășurat pentru a opta oară sub egida Federației de Tenis a Moldovei.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1722
- Populația:
- 1342 locuitori
Butuceni este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Butuceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Rîbnița și la 85 km de Chișinău. Populaţia satului Butuceni alcătuia 1342 de oameni în anul 2001. Satul Butuceni a fost menționat documentar în anul 1722.
Comments
(0)