Oamenii de știință au numit o altă data privind sfîrşitul lumii
![]() |
Foto: topnews.ru |
Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că sfîrşitul lumii va avea loc peste circa un miliard de ani. Toate animalele şi plantele vor dispărea de pe Pămînt, iar microbii vor deveni singurii ocupanţi ai planetei înainte ca viaţa să înceteze să mai existe definitiv, potrivit The Guardian.
În mod ironic, Apocalipsa se va produce ca urmare a unui nivel prea scăzut de dioxid de carbon în atmosferă, susţin cercetătorii. În acest moment, comunitatea ştiinţifică încearcă să găsească metode de a reduce emisiile de dioxid de carbon pentru a ţine încălzirea globală sub control. Totuşi, pe măsură ce soarele va deveni mai fierbinte, apa se va evapora mai rapid iar acest lucru va duce la o scădere drastică a nivelului de dioxid de carbon. În mai puţin de un miliard de ani, cantitatea de CO2 din atmosferă va fi prea mică iar plantele care fac fotosinteză nu vor mai putea supravieţui. Ierbivorele vor muri la scurt timp după, urmate de carnivore. În cele din urmă vor rămîne numai microbi.
Astrobiologul Jack O'Malley-James, de la Universitatea St. Andrews, din Scoţia a declarat. „Toate vietăţile au nevoie de apă aşa că orice organism rămas în viaţă va rezista în buzunare de apă aflate la altitudini mai înalte sau în peşteri subterane". Spusele omului de ştiinţă se bazează pe o simulare computerizată a impactului pe care îl are Soarele asupra Pămîntului. Cercetătorii se aşteaptă ca Soarele, pe măsură ce îmbătrîneşte, să rămînă stabil însă să devină mai fierbinte. Radiaţiile intense vor face ca Pămîntul să se încingă pînă în punctul oceanele se vor evapora. Studiul ar putea fi de ajutor celor aflaţi în căutarea vieţii extraterestre. Astfel, O'Malley susţine că viaţa pe Pămînt va fi foarte diferită peste un miliard de ani şi că trebuie să ne schimbăm aşteptările cînd vine vorba de viaţa pe alte planete. „Viaţa în viitorul depărtat al Terrei va fi foarte diferită faţă de viaţa de astăzi ceea ce înseamnă că pentru a detecta forme de viaţă similare va trebui să căutăm un set complet nou de indicii. Am simulat o biosferă aflată pe moarte, compusă din speciile cu cele mai mari şanse de supravieţuire pentru a determina ce tip de gaze sînt emanate în atmosferă. Pînă în momentul în care viaţa va dispărea definitiv, va fi o atmosferă compusă în principal din azot şi dioxid de carbon. Metanul va fi singurul semn al existenţei vieţii", susţine Jack O'Malley-James.
Sursa: adevarul.ro
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Чувствуете постоянную усталость и слабость? Виноват дефицит этого минерала!
- Письменность: одно из важнейших изобретений
- Робот уборщик мусора в водоемах (Видео)
- Марк Катон, римский сенатор, выучил греческий язык в 80 лет
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1814
- Populația:
- 1070 locuitori
Coştangalia este un sat şi comună din raionul Cantemir. Coştangalia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Cantemir și la 146 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1070 de oameni. Satul Coştangalia a fost menționat documentar în anul 1814.
Comments
(0)