|
Horoscopul pentru 17 mai 2019
BERBEC
Nu lucra singur în această zi, pentru că cele mai bune soluţii vin de la echipa care îţi va sta alături. Toate evoluează spre un rezultat palpabil, concret, din care fiecare are ceva de câştigat, ca atare merită să vă uniţi forţele pentru a ajunge la capăt. Ai norocul de a atrage alături de tine oameni cu interese similare, care au ce investi în acest demers, şi cât timp vă leagă aceeaşi dorinţă, nimic nu vă va opri din elan. Ceea ce iese din eforturile voastre corelate vă va face pe toţi mândri, dar trebuie să vă recunoaşte-ţi unii altora contribuţia.
TAUR
Opreşte-te puţin din sarcinile noi pe care ţi le-ai asumat, pentru că apare din urmă o restanţă ce se cere a fi adusă la zi. Nu poţi trece la altceva dacă nu te achiţi de această datorie din trecut, care, mai devreme sau mai târziu, va deveni stringentă, ca o ghiulea legată de picior pe care o tot cari după tine. Decât să se acumuleze alte şi alte sarcini de demult, mai bine laşi în aşteptare orice altceva pentru că te vei simţi dintr-o dată mult mai liber dacă scapi de datorii abandonate sau uitate în amintire. Vrei – nu vrei, trecutul te cheamă înapoi.
GEMENI
Ţine-te de proiectul pe care l-ai pornit, chiar dacă nu merge întotdeauna atât de repede şi de bine precum ai sperat. Păstrează interesul viu pentru ce ai început, munceşte cu seriozitate, conştient că roadele de la final vor fi răsplata cea mai minunată! Spiritul tău întreprinzător se combină cu o tenacitate maximă şi când îţi doreşti atât de mult rezultatele pentru care tragi tare, ele nu vor întârzia să apară. Tot ce obţii e numai rezultatul muncii tale asidue şi a imensei dorinţe de a reuşi, ca atare nu te opri din vâslit, chiar dacă valurile sunt uneori mari şi îţi mai taie elanul.
RAC
Încearcă să te apleci mai mult asupra celor din jur, şi mai puţin asupra dorinţelor proprii. Desigur, tu contezi cel mai mult, dar azi îţi vei găsi fericirea şi liniştea în orice gest care înseamnă a te dărui celor care speră la un cât de mic sprijin. Că cineva drag din familie are nevoie de alinare şi de ajutor sau un necunoscut de pe stradă poate trăi cinci minute mai bine datorită intervenţiei tale salvatoare, fii generos în astfel de gesturi cu tentă umanitară şi altruistă, pentru că ai ce dărui. Ai resurse imense de iubire şi de dărnicie, şi cu cât oferi mai mult, cu atât primeşti şi tu de la viaţă!
LEU
Conflictele cu tentă financiară sunt la ordinea zilei azi, fie că e vorba de recuperarea unor bani, fie că e vorba de discuţii strict familiale cu privire la sumele pe care le manipulaţi fiecare acasă. Merită să te lupţi pentru drepturile tale băneşti, chiar dacă ar însemna să-ţi faci inamici peste tot. Dacă ştii că meriţi o anumită sumă de bani pentru un serviciu prestat în beneficiul altuia şi acesta nu te-a plătit aşa cum se cuvenea, adu-i aminte, chiar cu un dram de tupeu, pentru că de bună voie nu va scoate banii din buzunar.
FECIOARĂ
Nu are rost să rămâi cramponat într-o stare de lucruri doar pentru că te-ai obişnuit cu ea şi ţi se pare confortabilă. E vremea să renunţi la credinţe învechite, la idei care nu mai au nici un rol în viaţa ta, la relaţii care nu mai au nimic de oferit, deci acceptă chiar acum schimbarea. Nimic nu durează veşnic, nici lucrurile frumoase, nici cele mai puţin frumoase, deci vine o zi când trebuie să admiţi că e mai bine să spui rămas bun decât să rămâi captiv într-o zonă ternă. Nu mai trage de acest nivel, cât timp nu mai e pentru tine, deci hai, ridică ochii şi vezi că dincolo de acest punct există atâtea alte căi care merită urmate.
BALANȚĂ
Starea ta emoţională este schimbătoare, dar nu sunt semne de sensibilitate sau de capricii, ci pentru că reuşeşti să te adaptezi uşor oricărei situaţii. Te pliezi perfect pe fiecare aspect al vieţii precum apa care ia forma vasului în care este turnată. Mare flexibilitate în modul tău de a te comporta de la o oră la alta, de la o stare la alta, ceea ce dă dovadă de un talent de a ţine cont de mediul în care te afli, de starea celui din faţa ta. Dacă cineva drag e trist, tu îi ridici moralul, dacă o situaţie pare dezechilibrată, torni tu acolo câteva picături pentru a restabili normalitatea.
SCORPION
Ai o relaţie cu totul aparte cu trecutul, de parcă de acolo ţi-ai extrage toată energia, dar de data aceasta trecutul e mai degrabă o povară, un blocaj, decât o sursă de energie pozitivă, de aceea e nevoie uneori şi de uitare. Eşti încă blocat într-o situaţie din trecut de care nu te poţi rupe, încât a devenit o obsesie. Amintirile neplăcute de demult trebuie să dispară, deci fă un efort să le închizi acolo unde le e locul, aducând la lumină doar ceea ce îţi face bine.
SĂGETĂTOR
Luptă ca să nu te lași atras într-o capcană periculoasă de către cineva cu intenţii nu tocmai curate. S-ar putea să pară că-ţi vrea binele, te înconjoară de gesturi prieteneşti şi calde, dar va veni o clipă când intuiţia îţi va atrage atenţia asupra adevăratelor sale gânduri şi te va zgudui un pic, ca să te trezeşti. Dacă în joc e fericirea ta şi a celor dragi ţie, vei lua imediat atitudine, deci ascultă ce-ţi transmite vocea ta interioară, care joacă rolul unei antene extrem de fine a celor mai sensibile vibraţii joase, deoarece, dacă cineva cu gânduri negative s-a infiltrat în mediul tău intim, imediat va da alarma şi vei ridica imediat scutul de protecţie.
CAPRICORN
Iubirea nu e doar un gest continuu de dăruire, ci trebuie să şi ceri ceva de la cel din faţa ta, altfel nu va face decât să extragă de la tine, iar şi iar, toată porţia de energie care-l face fericit iar tu cu ce rămâi? Învaţă să şi pretinzi, dar fă-o în cel mai altruist şi generos mod, ca nu cumva să creadă că dai semne de egoism. A cere atenţie, a cere semne de iubire, a cere să ţi se şi ofere ceva în schimb nu e deloc egoism, ci e normalitatea oricărei iubiri adevărate, care e un schimb continuu de vorbe şi gesturi frumoase. Dacă doar unul din voi s-ar răsfăţa în iubirea celuilalt, care devine astfel motor principal de energie, iubirea s-ar putea consuma rapid.
VĂRSĂTOR
Deşi eşti un militant aprig împotriva banalului şi rutinei, de data aceasta reuşeşti să te adaptezi acestor condiţii. Extragi din monotonia din jur informaţia potrivită pentru a te putea concentra la acţiuni de lungă durată, deloc ofertante pentru un om dinamic ca tine. Descoperi acele mărunţişuri care se potrivesc perfect preocupărilor tale actuale. Nu aştepta doar evenimente strălucitoare, ci mulţumeşte-te şi cu fleacuri cotidiene de care ai parte azi la tot pasul şi care îţi sunt de folos. Veştile bune, informaţiile utile sau sprijinul necesar pot apărea şi în cea mai comună formă.
PEȘTI
Parcă în interiorul tău s-ar afla un ceas care merge exact în ritmul de care ai tu nevoie în acest moment. Dacă te grăbeşti, parcă timpul se dilată şi îţi ajung perfect orele pe care le ai la dispoziţie. Dacă ai timp berechet, reuşeşti să te organizezi în aşa fel încât să fii eficient şi să nu risipeşti orele degeaba. Nici ţie nu-ţi vine a crede ce bine se sincronizează toate, parcă fac parte dintr-un plan foarte bine programat pe zile, ore şi minute, încât toate se întâmplă la momentul cel mai potrivit. Dacă ai putea menţine această minunată organizare cât mai mult de acum încolo, lucrurile ar merge ca unse spre ţelul suprem, ca atare încearcă să te adaptezi acestui ritm de înaintare, fără s-o lungeşti şi fără să intri în panică.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1610
- Populația:
- 6304 locuitori
Şoldăneşti este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Şoldăneşti. Amplasat în partea de nord-est a republicii, în valea rîului Ciorna, oraşul Şoldăneşti este situat la 81 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 6304 locuitori. Prima menţiune documentară a satului Şoldăneşti, aflat în proprietatea boierului Pisoţchi şi a soţiei sale Tudosca, fiica marelui logofăt Pătraşcu Şoldan, datează din anul 1610, localitatea fiind pomenită într-o mărturie hotărnică asupra satelor învecinate.
Comments
(0)