12 october 2018, 09:00 Kaleidoscope views 4141
Horoscopul pentru 10 decembrie 2018
12 october 2018, 09:00 Kaleidoscope views 4141

Horoscopul pentru 10 decembrie 2018

BERBEC

Toate merg ca la carte azi, în ordine deplină, de parcă cineva, mai presus de orice, orchestrează toată această acţiune spre un scop pozitiv. Tu deţii un rol central în această reuşită, pentru că depui energie, pasiune şi suflet în ceea ce faci, dar torni exact doza optimă din fiecare resursă necesară: cât, cum şi când trebuie, fără să dezechilibrezi evoluţia lucrurilor. Se vede că ai analizat corect care trebuie să fie contribuţia ta în această chestiune, astfel încât intervii într-un mod înţelept la momentul cel mai potrivit. Totul pare să curgă după un plan foarte bine stabilit: nici prea mult, nici prea puţin, nici prea târziu, nici prea devreme!

TAUR

Îţi aşezi inima pe tavă şi i-o oferi celui drag necondiţionat. E un moment perfect pentru a împărtăşi iubirea, pentru a recunoaşte în faţa cuiva ce simţi, pentru a-ţi exprima public dorinţele sau emoţiile, deci nu te teme să spui sincer ce e în inima ta. Bune, rele, sunt sentimentele tale şi trebuie să le recunoşti, fără să te gândeşti ce va spune lumea. O declaraţie de dragoste făcută acum ar putea primi un răspuns pe măsură, pentru că ai putea avea surpriza să descoperi că şi cel căruia îi adresezi aceste cuvinte simte la fel pentru tine. Merită să arăţi ce simţi şi să-ţi demonstrezi dragostea la modul cel mai vizibil posibil!

GEMENI

Ajungi la capătul unei acțiuni care îşi arată deja urmările palpabile. Poate efectele sunt şi de natură financiară, dincolo de satisfacţia muncii împlinite, deci cu atât mai mare e bucuria. A fost un efort colectiv, nu ai fi ajuns aici fără contribuţia unui grup mai larg de persoane, iar acum a venit momentul să vă apreciaţi unii altora rolul jucat, să vă arătaţi reciproc recunoştinţa şi să împărţiţi echitabil roadele. E o zi cu iz festiv, pentru că ai ceva minunat de sărbătorit alături de alte persoane care au fost alături de tine în ultima perioadă. Împreună aţi depus eforturi, iar acum, tot împreună, celebraţi cu bucurie victoria!

RAC

Trebuie să ai multă răbdare până ce proiectul la care îţi aduci acum contribuţia să ajungă la nivelul sperat. E o ascensiune lentă, dar solidă, pentru că te bazezi pe fapte concrete, pe date şi cifre, pe instrumente de lucru şi toate contribuie la rezultatele finale de care vei fi mândru. E o construcţie lentă, de lungă durată, dar ai convingerea că totul înaintează în ritmul cel mai bun către nişte rezultate demne de laudă. Ai încredere deplină în ceea ce te aşteaptă la final, deci nu sări peste etape şi nici nu pretinde rezultate imediate. Încetul cu-ncetul se face oţetul!

LEU

Din conflictele dintre generaţii, vor avea câştig de cauză cei tineri, pentru că au altă viziune asupra lucrurilor şi ştiu să-şi argumenteze mai bine ideile. Cei maturi doar vor să se impună prin experienţă, vârstă şi bagaj de cunoştinţe acumulat în timp, însă tinerii apelează la alte arme, mult mai convingătoare: la îndrăzneală, la un dram de tupeu în plus, la energie fizică mai mare decât cei maturi, care vor da semne de epuizare după primul efort mai semnificativ.

FECIOARĂ

Ai două direcţii la dispoziţie, dar niciuna nu-ţi inspiră mai multă încredere pentru a te decide rapid. Stai în cumpănă, analizezi situaţie pe toate feţele, înainte de a spune la ce variantă te-ai oprit. E posibil ca, la starea de indecizie de acum, să alegi o cale iar peste câteva zile deja să regreţi, gândindu-te ce-ar fi fost dacă porneai în cealaltă direcţie? Dacă ai putea amâna marile hotărâri pe altădată, ar fi mult mai bine pentru tine, deoarece azi nu vei reuşi să vezi lucrurile echidistant şi lucid, având mereu dubii şi semne de întrebare fără răspuns.

BALANȚĂ

Ai tot amânat să te implici într-un proiect la care erai şi tu invitat, pentru că nu erai prea sigur de resursele tale. Acum a venit momentul potrivit să spui da, să accepţi să intri şi tu în acest demers comun, pentru că între timp ai văzut încotro merg lucrurile şi ai mai acumulat ceva din ceea ce se cere de la tine. Nu mai tergiversa lucrurile: cu cât te implici mai repede, cu atât roadele bune se vor arăta mai curând! Nu are rost să mai aştepţi, pentru că acum sunt întrunite condiţiile optime ca să te implici şi tu trup şi suflet, total, cu scopul unei mari reuşite ce se întrevede deja la orizont.

SCORPION

Vestea care soseşte azi are efecte negative asupra psihicului tău, dar nu te dai bătut de la atâta lucru. Da, poate pe moment aluneci spre o uşoară tristeţe sau apatie, dar reuşeşti să îţi aduni repede forţele şi să te apuci de treabă pentru a depăşi cu brio momentul critic. Poate la originea acestei situaţii neplăcute se află un eşec, o greşeală sau o întâlnire care nu-ţi face nicio plăcere, ceva ce îţi strică ziua, dar norocul tău e o atitudine în general pozitivă ce te ajută să depăşeşti şi astfel de momente. Suferi o oră, două, dar îţi trece!

SĂGETĂTOR

Ai la cine apela, la nevoie, priveşti în jurul tău şi descoperi că ai prieteni de nădejde care sunt gata să contribuie la acţiunile tale cu ceea ce pot. Totuşi, nu toţi se vor ţine de cuvânt, ca atare nu crede pe oricine se bate azi cu pumnul în piept că-ţi poate rezolva ţie cine ştie ce problemă. Unii aruncă promisiuni în vânt, alţii se dau mari că-ţi pot oferi marea cu sarea, dar dacă ai apela la ei, în mod concret, ai vedea că încep să bată în retragere, căutând scuze puerile. Tot tu, de unul singur, eşti capabil să depăşeşti momentul!

CAPRICORN

Timpul trece lent, dar ţie îţi convine de minune acest ritm, pentru că te ajută în ceea ce vrei să construieşti. Nu ai da randament dacă ai fi presat de timp şi împins de la spate de termene limită, ca atare e perfect dacă nu te grăbeşti! Clădeşti totul încet şi sigur şi rezultatele la care se ajunge lent, ţin mai mult. Ai aşteptat mult acest moment, dar răbdarea de care ai dat dovadă a meritat, pentru că este vorba de ceva deosebit care poate avea efecte pe termen lung de acum încolo. Ai de ce să fii mulţumit de ceea ce se prefigurează în faţa ochilor tăi.

VĂRSĂTOR

Te apleci asupra unui proiect de anvergură la serviciu, care va înainta greu, dar succesul final depinde de fiecare pas pe care-l faci pe parcurs. Şi azi vei repurta o mică victorie care va conta, în final, la reuşita spre care te îndrepţi, tocmai de aceea faci totul serios, cu dorinţa de a nu lăsa nimic nerezolvat. Atenţia pe care o acorzi fiecărui detaliu îşi va arăta eficienţa atunci când vei pune punct, dar deocamdată mai e cale lungă până la rezultatele scontate. Eşti pe drumul cel bun.

PEȘTI

Dacă pleci la drum, asigură-te că ţi-ai luat suficiente rezerve financiare, pentru că s-ar putea să fie călătorii mai costisitoare sau care să conţină aspecte neprevăzute ce te vor obliga să umbli suplimentar la card. Pe de altă parte, visai demult acest moment în care să mai ieşi din mediul obişnuit, indiferent cât te costă, pentru că rareori îţi permiţi astfel de bonusuri doar pentru plăcerea ta. Când te vei întoarce acasă vei spune că da, ai cam data iama în bani, dar a meritat fiecare bănuţ cheltuit pentru bucuria ta şi a celor dragi.

Source: www.acvaria.com

Keywords:

horoscop , astrologie , 2018

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1805
Populația:
36 locuitori

Ceroborta este un sat din cadrul comunei Cruzeşti, municipiul Chișinău. Localitatea se află la distanța de 8 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 36 de oameni. Satul Ceroborta a fost menționat documentar în anul 1805.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.