08 november 2018, 09:00 Kaleidoscope views 3788
Horoscopul pentru 11 august 2018
08 november 2018, 09:00 Kaleidoscope views 3788

Horoscopul pentru 11 august 2018

BERBEC

Ai făcut deja paşii necesari pentru a ajunge la nivelul de faţă şi poţi fi mulţumit de ceea ce ai realizat! Dar ceea ce contează cel mai mult azi e că după ce ai acumulat deja informaţia şi experienţa necesară, faci un mare salt înainte. Semn că ai aşteptat tu ce ai aşteptat momentul potrivit, dar iată că acesta a venit şi te propulsează rapid spre etapa următoare. Ceea ce vei construi de azi înainte e în strânsă legătură şi dependenţă de etapele anterioare, ca atare dacă ai parcurs paşii anteriori cu brio, cei care urmează vor merge strună! Din succesele trecutului se nasc planurile tale viitoare!

TAUR

Eşti un justiţiar prin definiţie şi, dacă descoperi că cineva te-a minţit, iei măsuri severe. Intuiţia ta nu greşeşte, ci îţi dai seama imediat dacă cineva umblă cu cioara vopsită pe lângă tine, de aceea te vei folosi de simţurile tale pentru a scoate la iveală adevărul şi pentru a pedepsi vinovaţii. Nu poţi accepta nici măcar micile ipocrizii amicale, ci, dacă ai ceva de spus, spui adevărul pe şleau, lăsând la o parte amabilitatea şi diplomaţia. Eşti de părere că lucrurile importante trebuie exprimate sincer şi ferm decât să te ascunzi după deget.

GEMENI

Nu are rost să ţii cu dinţii de o situaţie din care ştii şi tu prea bine că nu mai ai nimic de învăţat sau de câştigat. Chiar dacă uneori te opui schimbării, vine vremea când trebuie să spui: până aici! Un astfel de moment a venit acum, pentru că te trezeşti singur dintr-o stare de amorţire şi îţi dai seama că numai de tine depinde schimbarea. E timpul să ieşi din acest punct inert, e timpul să alegi tu o nouă direcţie spre care să mergi, deci rupe-te de ceea ce te ţine pe loc. Nu comoditatea sau obişnuinţa, nici pasivitatea sau teama sunt resursele care trebuie să te conducă acum, ci curajul de a aprinde scânteia din care să se nască mai apoi acţiunea. Acum dai startul: succes!

RAC

Nu privi punctul acesta al evoluţiei tale ca pe un blocaj, pentru că nu este! E doar un moment de repaus, pentru a-ţi mai trage şi tu un pic sufletul, după ce ai tras atât de mult ca să ajungi aici. Chiar dacă mai eşti tentat să foloseşti definiţii cu tentă negativă gen: stau pe loc, nu mai merge nimic, aştept degeaba, nu mai e nicio cale, vei vedea că e cea mai greşită abordare! Ai încredere că un moment de respiro, nu e un blocaj, e acea clipă de răgaz de care aveai nevoie pentru a privi înapoi să vezi ce ai făcut până acum, unde ai ajuns, şi pentru a-ţi realimenta rezervorul cu o nouă energie pentru etapa următoare. Linişteşte-te o zi, relaxează-te un pic, trage aer nou în piept, şi apoi continui aventura spre succes.

LEU

Ţi se pare că numai pe umerii tăi apasă cele mai neplăcute condiţii, cele mai grele sarcini sau că eşti mereu dezavantajat de alţii. Faci sacrificii peste sacrificii, dar nu te simţi deloc bine când vezi că acestea nu au efectele scontate. Dai mult de la tine, treci mereu cu vederea, taci şi înghiţi, dar ai început să te întrebi dacă merită. Ce ai de câştigat de pe urma acestor compromisuri? Mai nimic, deci insatisfacţia creşte, ca atare gândeşte-te serios dacă merită să le tolerezi în continuare. Poate e timpul să întorci foaia!

FECIOARĂ

Ai grijă la ceea ce pare a fi un ajutor prietenesc, pentru că e posibil să se ascundă şi altceva în spatele bunelor intenţii. După ce te vei folosi, eventual, de sfaturile primite, te vei trezi prins într-o capcană şi vei plăti înapoi însutit serviciile primite, ca atare ar fi bine să te gândeşti bine înainte de a profita de ajutorul oferit. S-ar putea ca cel care se implică acum în problemele tale să dorească de fapt să te controleze, să te aibă la mână cu ceva, să-i fii dator, e un fel de ajutor... obsesiv, din nevoia sa de a fi neapărat cuiva de ajutor, chiar şi fără ca tu să ai nevoie de ceea ce oferă. Ţine-l la distanţă cu diplomaţie!

BALANȚĂ

Discuţiile pe care e ai acum cu o persoană de sex opus au o conotaţie specială, de parcă l-ai simţi pe Cupidon că survolează zona. Dacă aşteptai iubirea în viaţa ta, fii foarte atent la împrejurările de bun augur ale acestei întâlniri, pentru că de aici s-ar putea naşte o relaţie cu adevărat importantă. Mulţi îşi pot întâlni acum jumătatea predestinată, alţii iau decizii cât se poate de mature şi de înţelepte cu privire la viaţa lor sentimentală. Azi se pot clădi relaţii, azi se pot scrie poveşti de amor, azi se pot trasa direcţii de viitor în iubire, deci lasă-te dus de val şi iubeşte cu toată fiinţa ta. Nu e un joc, e ceva extrem de serios, tocmai de aceea încearcă să nu-ţi pierzi complet luciditatea din cauza fluturilor din stomac!

SCORPION

Toarnă mai multă iubire în modul tău de a comunica astăzi cu lumea, pentru că ai limba cam ascuţită şi nici nu ştii cum deranjezi pe cineva, poate mai ales pe cei dragi. Oricât de nervos ai fi, presară mai multe vorbe frumoase, glume adecvate, complimente sincere în modul tău de exprimare. Gândeşte-te cum ţi-ar plăcea să ţi se vorbească şi poartă-te ca atare. Dacă e nevoie de un dram de impulsivitate, foloseşte pentru a stimula pe cineva care are nevoie de o încurajare, dar evită tonul critici sau ironic. Îl poţi stimula cu un pic de ton ridicat, dar elegant totuşi!

SĂGETĂTOR

Dacă pleci la drum, ia-ţi suficient timp la dispoziţie, pentru că s-ar putea să apară pe parcurs diverse aspecte neprevăzute care să prelungească deplasarea. Pleacă din timp, respectă orele exacte de plecare şi încearcă să te încadrezi perfect în program, pentru că o mică abatere te poate face să alergi pe ultima sută de metri. Călătoria aceasta oricum va avea un rol important pentru tine, de parcă urmează să cunoşti ceva deosebit la destinaţie, ca atare ar fi bine să-ţi faci bagajele. Dacă această deplasare nu are loc tot azi, atunci poţi folosi această zi pentru pregătirea unei viitoare călătorii pe care o aştepţi cu sufletul la gură.

CAPRICORN

Se dă o luptă între raţiune şi emoţie în interiorul tău. Deşi tu eşti o fire predominant mentală, de data aceasta te încearcă tot felul de trăiri pe care nu ştii cum să le gestionezi. Chiar dacă e o situaţie în care inima ar trebui să-şi lase amprenta, tu tot pe ce-ţi transmite raţiunea te bazezi pentru că ai încredere în logica ta şi în capacitatea ta de a face lumină prin discernământ şi gândire clară. Pentru că mintea ta e limpede şi intuiţia ascuţită, vei reuşi să faci ordine în această contradicţie de forţe, ca atare lasă-ţi tot latura ta raţională să conducă situaţia şi să ia decizii. Inima ar putea fi părtinitoare, mintea nu!

VĂRSĂTOR

Nu are rost să te laşi împovărat de griji care chiar nu au ce căuta azi în mintea ta. Chiar dacă problemele de orice natură mai apar în viaţa oamenilor, ele vin şi trec, precum valurile oceanului. Valurile uneori pot naşte furtuni, dar alteori oceanul e atât de lin şi de calm încât te poţi cufunda în el fără teamă. Aşa e şi bunăstarea, un ocean imens de resurse din care poţi pescui de fiecare dată ce ai nevoie. Trebuie doar să te laşi cuprins de lumina abundenţei, care te înconjoară în fiecare clipă, dar numai tu eşti cel care trebuie să deschidă braţele pentru a primi. Ai încredere în dreptul tău de a fi fericit pentru a deschide poarta succesului.

PEȘTI

Priveşti în perspectivă mai îndepărtată şi descoperi că poţi ajunge la ţelul tău cel mai important doar dacă abordezi încă de pe acum o altă viziune asupra lucrurilor. Nu înseamnă că modul în care ai mers până aici e greşit, ci doar că ar mai fi şi alte variante, poate mult mai creative şi mai curajoase. E momentul să iei taurul de coarne şi să porneşti spre acel sens nou, să deschizi o poartă complet nouă. Ca tot ce e nou, te şi îngrijorează un pic, dar eşti totuşi optimist că mergi pe drumul cel bun, deţii toate resursele potrivite pentru a face faţă acestei schimbări de optică.

Source: acvaria.com

Keywords:

horoscop , astrologie , 2018

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1900
Populația:
147 locuitori

Țapoc este un sat din cadrul comunei Natalievca, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Fălești și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 147 de oameni. Satul Țapoc a fost menționat documentar în anul 1900.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.