|
Horoscopul pentru 18 iulie 2018
BERBEC
Visele tale pot deveni uşor realitate dacă începi să le construieşti chiar tu, cu mâinile tale, cu mijloacele de care dispui. Nu aştepta să-ţi arate altul ce să faci, pentru că numai tu ştii cel mai bine ce anume îţi doreşti. Deţii toate resursele potrivite pentru ca ceea ce s-a născut în mintea ta ca o simplă idee, de ceva vreme, să înceapă să prindă contur cu adevărat. Vezi cu ochii tăi cum se ridică acel plan şi fiecare cărămidă aşezată la locul ei te motivează să mergi şi mai departe, convins că eşti pe drumul cel bun. Ai curaj să visezi, să faci planuri, să laşi imaginaţia să zburde în voie, dar începe să şi faci câte ceva din ceea ce ţi se arată în vis. Sunt şanse mari ca dorinţa ta să se manifeste aievea foarte repede.
TAUR
Exact lucrul către care arăţi cea mai mare suspiciune poate fi de fapt cel mai norocos aspect al acestei zile, ca atare nu refuza o şansă doar pentru că, momentan, nu-ţi inspiră încredere. Poate e o situaţie dificilă, la început, dar care ar putea lua o turnură excelentă după primele etape şi, dacă-i spui nu acum, s-ar putea să regreţi amarnic că ai dat singur cu piciorul norocului. Nu refuza nimic din ceea ce ţi se oferă azi, foloseşte-te de orice prilej, chiar dacă nu-ţi place la început! Lucrurile bune nu se văd din prima.
GEMENI
Tratezi iubirea cu un fel de inocenţă, şi bine faci! Nu trebuie s-o priveşti doar cu ochi critici şi raţionali, dorind neapărat să o controlezi ca să evolueze în direcţia pe care o doreşti. Cu o atitudine mai lejeră, cumva nevinovată, de copil care tatonează terenul, te poţi bucura altfel de tot ce trăieşti alături de persoana iubită. Vă oferiţi unul altuia sentimente ca într-un joc de copii, şi vă simţiţi liberi împreună, fără a vă supune neapărat unor reguli, unor legi, unor condiţii stricte. fii liber să experimentezi iubirea la modul cel mai plăcut, pentru că mai e cale lungă până când veţi putea emite amândoi pretenţii unul asupra celuilalt. Deocamdată iubirea se reduce la joc, la flirt, la aventură, urmând să vezi tu mai încolo încotro merge!
RAC
Munceşti cu spor, concentrat la etapele următoare ale unui proiect de la care ai mari aşteptări. Eşti conştient că rezultatele spre care te îndrepţi depind enorm de implicarea ta de acum, de aceea investeşti tot ce ai mai bun, tot ce ştii, tot ce poţi pentru a atinge succesul. Ai sentimentul din ce în ce mai clar şi mai puternic că te afli pe drumul cel bun şi e doar o chestiune de timp până vei pune punctul final, culegând roadele cele mai bune. Când eşti motivat, eşti capabil de adevărate miracole! devine dintr-o dată dorinţa de schimbare! Dacă profiţi de vântul prielnic care te împinge de la spate, ai putea ajunge mult mai repede la ce doreşti să se întâmple.
LEU
Nici raţiunea şi nici logica nu va decide azi ce trebuie făcut, ci e o situaţie în care inima îşi va lăsa amprenta asupra acţiunilor tale. Va fi o decizie luată din colaborarea dintre sentimente şi instinct, cele care simt exact încotro va merge o problemă pe care mintea ta parcă nu o poate gestiona cum se cuvine. Degeaba ai învăţat o mulţime de lucruri de-a lungul vieţii, pentru că vei vedea că tot ceea ce îţi transmite vocea ta interioară este ceea ce contează mai mult. Lasă emoţia să aleagă ce e mai bine pentru tine!
FECIOARĂ
Fii extrem de prudent în situaţii cu factor mai mare de risc, pentru că nu eşti în cea mai bună formă şi poţi strica totul. Pesimismul te copleşeşte, îl iei pe nu în braţe şi, cu asemenea atitudine negativistă la purtător, cum să treci cu bine de provocările deloc simple ale zilei? Aluneci spre o stare de depresie, de neputinţă, de slăbiciune pentru că vezi cu ochii tăi cum se destramă un vis, cum se strică un plan la care ţi-ai adus contribuţia cu pasiune şi pe moment eşti gata să renunţi. Ia o pauză şi vei continua altădată, după ce psihicul tău se va reface.
BALANȚĂ
Găseşte-ţi ceva timp, astăzi, şi pentru sufletul tău, ieşind undeva în natură sau măcar într-un loc unde îşi poţi permite să inspiri aer curat şi să vezi cerul de deasupra capului. E ca o reconectare la sursa ta primordială de energie, pe care nu o poţi găsi în mijlocul oraşului, într-un bloc de beton sau între cei patru pereţi de la serviciu. Oricât de obosit ai fi după o zi de lucru, găseşte-ţi timp să ieşi cu copiii la locul lor preferat de joacă sau să umbli fără ţintă câteva minute prin parc. Vei vedea ce efecte fantastice are o astfel de evadare din mediul închis în care ai stat toată ziua. Deschide ferestrele şi încarcă-te de elementele naturii prin toate simţurile!
SCORPION
Nu poţi accepta şi pace o situaţie pe care nu o înţelegi pe de-a-ntregul, dar e posibil ca acest blocaj să fie legat şi de încăpăţânarea ta caracteristică. Ai senzaţia că singura părere avizată e a ta şi nici nu vrei să asculţi de alta. E greu de spus: fii maleabil, fii flexibil, fii înţelegător, când spui nu la orice alternativă, dar te vei convinge singur la un moment dat că nu merită să te fixezi pe o unică idee. Există altele mai bune, şi a accepta şi alte unghiuri de vedere e un semn de înţelepciune şi de maturitate. Nu sta captiv într-o zonă limitată: eliberează-ţi mintea!
SĂGETĂTOR
Agitaţia zilei are două tăişuri: ori te irită şi reacţionezi agresiv în cele mai nepotrivite momente, ori te susţine pentru a te apuca de o activitate pe care o priveai cu puţină teamă. Ai chef de acţiune, de ceva nou, ceea ce e o raritate la tine, ca atare profită de acest avânt care te cuprinde şi canalizează-l într-o direcţie constructivă, care să nu dea nimic peste cap din tot ce ai ridicat până acum. O modificare de sens nu este imposibilă, deci nu te crampona de lucrurile cu care eşti obişnuit, pentru că azi este favorizată iniţiativa îndrăzneaţă spre căi nebătute.
CAPRICORN
Dacă tot vrei să intri în polemici cu toată lumea, bazează-te numai pe cunoştinţe solide în acele domenii care nasc atâtea controverse. Nu-ţi da cu părerea fără să ai în spate şi bagajul potrivit de experienţe. Dacă nu ai date foarte certe, imediat se va trezi cineva să te contracareze şi nu se ştie cât de bine vei face faţă confruntării. Ai tu un as în mânecă de care te poţi folosi cu succes, pentru că ai studiat problema îndelung şi ceea ce spui acum cu atâta vehemenţă e fapt concret pentru care ai băga şi mâna în foc, convins că nimeni nu te-ar putea contrazice!
VĂRSĂTOR
Ţine-ţi în frâu personalitatea ta şmecherească, pentru că ai putea avea mult de pierdut dacă apelezi la tertipuri mincinoase când sau unde nu e cazul. Deşi te pricepi de cele mai multe ori să manipulezi pe oricine în favoarea ta, de data aceasta scapi de sub control spiritul jucăuş şi superficial şi creezi o impresie proastă asupra ta. Să nu te mire că unii te vor cataloga drept fals sau ipocrit, pentru că tu eşti vinovat de aceasta atitudine pe care ai lăsat-o să se vadă la suprafaţă. Deşi încerci să ieşi basma curată cu o glumă, nici aceasta nu pare să repare imaginea deja pătată.
PEȘTI
Eşti concentrat la ce ai de făcut şi nu spui nimic la voia întâmplării, ci după ce te documentezi extrem de profund asupra oricărei probleme. Eşti un exemplu de seriozitate şi maturitate, încât, cine te are ca sfătuitor sau profesor, are numai de câştigat, deoarece tot ce ai de transmis e de valoare! Inteligenţa ta iese în evidenţă prin tot ce spui, prin informaţiile pe care le transmiţi, prin argumentele pe care le susţii. Se vede că ai învăţat mult în viaţă, că ai acumulat un bagaj de cunoştinţe foarte vast, iar azi ai ocazia să te foloseşti de el într-un moment cheie.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1774
- Populația:
- 1134 locuitori
Jeloboc este un sat din cadrul comunei Piatra, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 9 km de oraşul Orhei şi la 43 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1134 de oameni. Satul Jeloboc a fost menționat documentar în anul 1774.
Comments
(0)