22 december 2015, 15:45 Kaleidoscope 7552

Opt feluri de smîntînă

„Ei nu mănîncă smîntînă simplă, s-a gîndit Stierlitz. –

Iar la noi oamenii visează la o simplă coajă de pîine.

Și aici e țară neutră.
Opt feluri de smîntînă, se preferă frișca.

Ce bine e, probabil, atunci cînd e neutralitate.

Și pentru oameni, și pentru stat..."

Iu. Semionov

În fiecare toamnă noi călătorim prin Europa (articolul precedent – "Europa fără vize", anul 2014). De data aceasta am reușit să vizităm mai multe orașe din Elveția. Această țară este asociată cu ciocolata, cașcavalul, băncile și patru limbi de stat, iar pentru vorbitorii de limba rusă și cei "de stînga" țara mai este asociată cu Spigelgasse, 6.

În mod surprinzător, geografia adună timpul laolaltă. În acest loc retras, la numărul unu, se afla un adăpost al „dadaiștilor" – precursorii postmodernismului. Denumirea acestui curent a fost propusă de Tristan Tzara (România). El scria: „Denumirea concordă... cu dubla afirmare în limbile rusă și română". Localul a fost numit «Cabaret Voltaire».

O descoperire plăcută la Zurich, în inima orașului vechi, este o placă comemorativă în cinstea lui Ioan Capodistria, ex-ministru al Afacerilor Externe al Rusiei (1816-1822), protectorul lui A.S. Sturdza. Ambii demnitari de stat au fost implicați activ în elaborarea Actului de constituire a "Sfintei Alianțe" (1815), precursorului Uniunii Europene. Anul acesta am publicat pentru prima dată în limba rusă cartea lui A.S. Sturdza "Размышление об учении и духе православной церкви" (Gînduri despre învățătura și duhul Bisericii Ortodoxe), în cadrul programului de editare "Кантемир. Благодарная Молдавия – братскому народу России" (Cantemir. Moldova cu recunoștință – poporului frățesc al Rusiei).

Desigur, fiecare vede ceea ce dorește. Țara muntoasă ne-a întîlnit cu vreme ploioasă, o mulțime de rîuri și lacuri reci și podgorii întinse. Pantele sînt transformate în terase și peste tot – vii roditoare. Potrivit statisticilor, în Elveția, anual se produc 21 de sticle de vin pe cap de locuitor. Podgoriile noastre ocupa 75 000 de hectare, la ei – 15 000 de hectare. Magazinele de rețea sînt pline cu vinuri și tulburel, dar și cu fructe și legume locale, frumoase, dar fără gust. Subvențiile în agricultură reprezintă 40% din bugetul total al Uniunii Europene. Producătorii agricoli dictează condițiile și comit păcatul supraproducției. Presupun că au preluat experiența vecinilor în industria agricolă și, totodată, au „dezlegat" francul de moneda euro. Reputația țării a suferit o lovitură uriașă. Cetățenii au fost supuși sectorului bancar. Capitalul bancar în țara protestantismului victorios este o temă sacră.

În anul 1520, inițiatorul Reformei, Martin Luther, susținea în discursurile sale înflăcărate că împrumutul banilor cu dobîndă este prin sine un furt. Vînzarea indulgențelor de către Biserica Catolică era echivalată cu cămătăria spirituală. Un alt predicator al protestantismului, Jan Calvin, a anulat interdicția privind cămătăria în anul 1650. Și de acolo s-a ajuns la ziua de azi: secrete bancare, dobîndă la creditele în valută, războaie și așa mai departe. Datoria externă a Elveției se ridică la 1,5 miliarde de dolari SUA.

Nivelul înalt de trai bucură, dar vîrsta de pensionare trezește la realitate. Femeile se pensionează la 63 de ani, bărbații – la 65 de ani. Sistemul de sănătate elvețian este fundamental diferit de alte țări. Angajatorul este scutit de la plata polițelor de asigurare pentru angajați. Guvernul îndeamnă spre un mod de viață sănătos. Confederația are doar servicii medicale private. Procedurile standard sînt plătite de către pacienți. Aici și acum. Asigurarea protejează cetățenii doar de ceva extraordinar ce s-ar putea întîmpla în viitor.

Relațiile dintre grupurile etnice sînt departe de a fi ideale. Cele patru limbi oficiale necesită o descriere separată. Mitul cetățenilor poligloți este spulberat de limba engleză, pe care o posedă majoritatea cetățenilor, spre deosebire de limbile de stat. Aceasta este o problemă ce ține de trecut, prezent și viitor. Copiii elvețieni, spre deosebire de cei din Luxemburg, în momentul admiterii la școală, vorbesc doar o singură limbă. Orice altă limbă trebuie să o învețe fie la școală, fie în cadrul orelor facultative, adică cu bani și muncă grea, perseverență și curiozitate. Mulți refuză acest lucru din diferite motive. Unii nu au bani, alții – abilități. Timpul de aur pentru a studia limbile de stat în perioada preșcolară este pierdut pentru totdeauna.

Viața politică "împovărează" cetățenii. Guvernarea le cere alegătorilor să gîndească. La egalitatea de gen în legea electorală s-a ajuns în anul 1991 (Cantonul Appenzell). Referendumuri se desfășoară de cel puțin patru ori pe an: întrebările sînt livrate prin poștă în plicuri voluminoase. Stînga și moraliștii își exprimă revolta în cadrul strict al societății sătule burgheze, în timp ce alții sînt în căutarea unor trucuri electorale.

Desigur, țările noastre micuțe au și ceva comun – neutralitatea statului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă își făcuse planuri pentru invadarea Elveției (Operațiunea Tannenbaum). Dar s-a întîmplat ceea ce s-a întîmplat. Potrivit uneia dintre versiuni, țara tunelurilor, podurilor și drumurilor de munte i-a promis agresorului că se va transforma într-un munte de moloz. Confederații au avut o cale istorică grea și au supraviețuit.

Și, în cele din urmă: „Dacă ați ști cu cîtă bucurie am plecat din Elveția și am mers la suflețelul meu, frumoasa mea Italia (Moldova – autorul). Ea este a mea! Nimeni din lume nu mi-o va putea lua!", Nikolai Gogol.

Serghei Marar