|
Horoscopul pentru 19 iulie 2015
BERBEC
Te afli intr-un mediu ceva mai agitat, in care se spun cuvinte dure, unde certurile sunt gata sa izbucneasca de la orice, dar dai dovada de o toleranta atat de mare, incat te adaptezi cel mai usor intr-o astfel de atmosfera. Nu pui la suflet criticile, judecatile nedrepte sau nervii celor cu care intri in contact, ceea ce-i va dezarma mult mai usor pe cei care apeleaza la asemenea comportament. Cand te vor vedea zambitor si prietenos in continuare, isi vor mai ajusta si ei, pe ici, pe colo, modul mai agresiv de comunicare.
TAUR
Printr-o stare de meditatie sau rugaciune, poti combina de minune luciditatea gandurilor tale cu dimensiunile spirituale ale eului tau. Esti in fata unui moment in care nu ajunge doar perceptia ta rationala, foarte dezvoltata de altfel, ci e nevoie si de altceva, ceva ce depaseste educatia sau convingerile tale religioase. E ca si cum mintea si spiritul tau conlucreaza in aceeasi directie pentru ca tu sa-ti gasesti pacea interioara. Doar mintea nu ar putea sa te duca la acea stare binefacatoare de confort interior, or, combinate, numai tu stii cum, vor avea efecte miraculoase. Nici tu nu credeai ca poti simti si gandi asa, dar iata, vine ceva aparte din interior, de la spirit, nu de le creier!
GEMENI
Nu esti deloc in apele tale, preferi sa fii lasat singur si aproape ca respingi gesturile de afectiune de la cei din jur. Unii nu inteleg de ce te comporti asa, dar azi vrei sa pui pret doar pe propria ta persoana, fara ca nimeni sa te bata la cap. Doresti liniste, izolare, tacere, ca atare esti in stare sa opresti telefoanele si sa nu discuti cu nimeni. Cei dragi iti vor respecta nevoia de liniste, pentru ca ei stiu ca asa iti incarci tu bateriile, dar nu lasa pesimismul sa te copleseasca.
RAC
Se pare ca tu esti singurul care inca se mai gandeste la problemele de serviciu si nu reuseste deloc sa se relaxeze. Poate nici nu esti printre norocosii care are ziua libera, ci, in ciuda nevoii fantastice de a face o pauza, mergi si azi la serviciu. Evident ca nu vei da randament cand mintea ta e la picnic, dar fa un efort sa-ti termini repede treaba pe care ti-au dat-o sefii, pentru ca mai sunt sanse de relaxare pana diseara. Sigur vei gasi o modalitate de a te detasa de probleme, dar... datoria inainte de toate, iti spui.
LEU
Esti nostalgic si iti aduci aminte de vremuri de demult, poate de pe vremea copilariei tale sau de cand erau copii tai mai mici. Poate ai ocazia de a trece prin locuri de care esti atasat emotional, de care te leaga amintiri intense si pe care le credeai demult uitate, dar iata ca ele mai au si astazi efecte dintre cele mai profunde. Ceva important din trecut revine acum in actualitate dandu-ti linistea peste cap, pentru ca nici tu nu stii clar ce este: fericire sau regret? Poate retraiesti aceleasi emotii de atunci!
FECIOARĂ
E o bucurie sa te afli in compania oamenilor tonici, care te vor molipsi si pe tine de buna dispozitie. Alatura-te imediat aventurii la care acestia te invita, pentru ca va transforma ziua intr-o activitate foarte interesanta care va va incarca bateriile. Nu pastra aceasta zi pentru somn, odihna sau lene casnica, ci cauta sa iesi undeva alaturi de aceste persoane, pentru ca impreuna veti avea o zi de milioane! Iti face bine prezenta lor, deoarece privesc viitorul in aceleasi nuante ca si tine, stimulandu-va unii pe altii.
BALANȚĂ
Te simti mic in fata unei persoane care impune prestanta si respect prin faima sa sau prin superioritatea sa intr-un domeniu pe care tu nu il stapanesti inca. Trebuie sa recunosti ca sunt altii mai buni, ca mai ai si tu multe de invatat de la ceilalti, ca atare trebuie sa profiti de ocazia rara care ti se ofera acum, aceea de a sta in preajma unei astfel de persoane deosebite. Simplul fapt ca te primeste sub aripa sa protectoare e motiv de lauda si mandrie la tine, incat vei spune tuturor, dupa aceea, ca ai avut aceasta onoare macar odata in viata.
SCORPION
Se apropie un moment in care trebuie sa iei o hotarare. Nu o mai poti amana, chiar daca ai tergiversat lucrurile in ultima vreme, dar de data aceasta vine momentul decisiv final. Inainte de a spune ce ai ales, ar fi bine sa stai un pic de vorba cu tine insuti, fara influente din afara, pentru ca numai acolo, in adancul inimii tale, vei gasi raspunsul optim la problema ta actuala. Vei sti foarte bine ce ai de facut si mai ales ce nu trebuie sa faci, dar nu poti lua decizia fara cateva ore de meditatie, de analiza la rece, poate chiar intr-o totala izolare. Ai nevoie de liniste pentru a-ti auzi mai limpede gandurile.
SĂGETATOR
Exista subiecte oarecum tabu de care e bine sa nu discuti, pentru ca s-ar putea sa nu primesti prea multe aplauze. Nu toata lumea gandeste ca tine, nu toata lumea crede in aceleasi principii, ca atare trebuie sa eviti conversatiile care pot genera dispute. Tu ai preferintele tale si in plan politic, si spiritual, si cultural, or cei cu care intri azi in legatura nu au aceiasi favoriti. Daca pe tine te atrage, de exemplu, yoga, sau nu esti de acord cu presedintele, fii sigur ca azi dai de oameni care sunt cei mai ferventi oponenti ale acestor subiecte si risti sa nasti ostilitate. Mai bine nu discuti despre ceea ce stii ca poate genera controverse, chiar daca tu consideri ca ai tot dreptul sa-ti exprimi parerile.
CAPRICORN
Mare atentie pana unde intinzi coarda in cazul unui conflict ce poate denatura in reactii agresive periculoase. Poti avea o confruntare acerba cu o persoana care nu prea te are la suflet, descoperind cu aceasta ocazie mai clar cine ti-e prieten sau nu. Tensiunea generata de conflict te face sa aluneci spre o zona sensibila pentru psihicul tau, pentru ca nici tie nu-ti place cum se desfasoara discutia, pentru ca scoate la iveala ce e mai urat din caracterul uman. Evita asadar situatiile conflictuale!
VĂRSĂTOR
Daca pleci la drum, asigura-te ca ti-ai luat suficiente rezerve financiare, pentru ca s-ar putea sa fie calatorii mai costisitoare sau care sa contina aspecte neprevazute ce te vor obliga sa umbli suplimentar la card. Pe de alta parte, visai demult acest moment in care sa mai iesi din mediul obisnuit, indiferent cat te costa, pentru ca rareori iti permiti astfel de bonusuri doar pentru placerea ta. Cand te vei intoarce acasa vei spune ca da, ai cam data iama in bani, dar a meritat fiecare banut cheltuit pentru bucuria ta si a celor dragi.
PEȘTI
Deciziile bune sunt o combinatie intre ceea ce iti transmite inima si ceea ce te sfatuieste mintea. Daca ai gasi o varianta care sa uneasca ambele laturi, ai avea numai de castigat. Nimic in exces nu e bun, iar o fire echilibrata ca tine nu va turna nici prea multa emotie, nici prea multa logica in reteta acestui moment. Alegerea facuta se va dovedi a fi cea mai buna care raspunde si la nevoile tale sufletesti, si la cele mentale, aducand la un numitor comun dorinta si datoria.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 40 locuitori
Ciobanovca este un sat din cadrul comunei Grinăuți, raionul Rîşcani. Satul este situat la 35 km de orașul Rîșcani și la 162 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 40 de locuitori. Satul Ciobanovca a fost înființat în secolul XX.
Comments
(0)