22 january 2015, 12:12 Kaleidoscope views 9343
Mesaje ”extraterestre” misterioase, înregistrate de astronomi
Photo: libertatea.ro
22 january 2015, 12:12 Kaleidoscope views 9343

Mesaje ”extraterestre” misterioase, înregistrate de astronomi

Un semnal radio misterios, care ar putea să provină de la gaură neagră, de la coliziunea dintre stelele neutronice sau chiar de la o civilizaţie extraterestră, a fost detectat de astronomi, în spaţiu.

Semnalul, compus dintr-o succesiune rapidă de unde radio a fost sesizat pentru prima oară în anul 2007. De atunci a mai fost detectat doar de şape ori, iar acum a fost surprins pentru prima dată în timp real.

Astronomii nu pot explica sursa acestor semnale. "Aceste evenimente reprezintă unele dintre cele mai mari mistere din Univers", a spus John Mulchaey, directorul Observatorului Carnegie, din California, citat de publicaţia britanică "The Telegrap".

Având în vedere că aceste semnale au fost surprinse în timp real, oamenii de ştiinţă au putut pentru a verifica alte lungimi de undă, precum lumina infraroşie sau razele X. Cu toate acestea, nu au reuşit să afle care este sursa lor.

Totuşi, aceste observaţii au oferit informaţii importante, eliminând o serie de fenomene astronomice care erau bănuite până acum că ar fi sursa acestor semnale, precum exploziile unor stele sau supernovele.

Semnalele precedente sugerau că sursa acestora ar fi în afara galaxiei Calea Lactee. Observaţiile de acum arată că sursa lor ar fi la 5,5 miliarde de ani lumină.

Source: www.libertatea.ro

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1530
Populația:
1379 locuitori

Piatra este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Jeloboc și Piatra. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Orhei și la 59 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1379 de oameni. Satul Piatra a fost menționat documentar în anul 1530.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.