![]() |
Vladimir Curbet va fi petrecut pe ultimul drum
Conducătorul artistic al Ansamblului "Joc", Vladimir Curbet va fi petrecut astăzi pe ultimul drum. Corpul neînsuflețit al acestuia a fost depus aseară la biserica "Sfînta Teodora de la Sihla" din Capitală. Să îşi ia rămas bun de la maestru au venit rudele, dar şi cei care au apreciat activitatea lui.
"Tatăl era foarte sever dintr-o parte pentru că s-a consacrat toată viaţa ansamblului 'Joc'. Şi pleca foarte des în turneie , dar acasă era foarte bun. Ultimii ani a fost mai mult cu familia pentru că a fost bolnav", a spus Victoria Curbet, fică.
Printre cei care au venit la priveghi erau şi foștii colegi. Ei nu și-au putut stăpâni lacrimile, atunci cînd vorbeau despre maestru:
"Este mare durerea şi pierderea pentru o ţară întreagă. A fost o personalitate care şi-a dedicate toată viaţa artei şi anume artei dansului popular".
"De maestru ne amintim cu multă lumină şi dragoste. Ne-a lăsat o comoară de colecţii folclorice. În patrimonial ansamblului 'Joc' se află peste 50 de creaţii coregrafice".
"Maestrul Curbet va trăi mai departe prin inimile discipolilor săi. Prin creaţiile pe care le-a făurit. Avea o viziune nemaipomenită avea o înţelegere concretă a celor ce se petrece în scenă. Dacă monta dansul monta cu tot sufletul".
"Foarte mult concertam împreună, turneie. El era alături mereu şi ne era ca tată".
Să îi aducă un ultim omagiu au venit şi tineri din actuala componenţă a ansamblului "Joc": "Pentru noi este o tragedie mare. S-a stins din viaţă, Dumnezeu să îl ierte. Să îl odihnească în pace".
Vladimir Curbet s-a născut în data de 5 decembrie 1930 în satul Susleni, raionul Orhei. A fost numit director artistic al Ansamblului "Joc" în anul 1958. Iar 11 ani mai tîrziu, a fondat un studiou coregrafic și a insistat să fie deschisă catedra de coregrafie la Institutul de Arte, unde a predat patru ani. În cei 55 ani de activitate a instruit zeci de dansatori, 4 generații cărora le-a fost nu doar conducător artistic ci și părinte.
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Чувствуете постоянную усталость и слабость? Виноват дефицит этого минерала!
- Письменность: одно из важнейших изобретений
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1846
- Populația:
- 1079 locuitori
Tîrgul-Vertiujeni este un sat şi comună din raionul Floreşti. Tîrgul-Vertiujeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Florești și la 143 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1079 de oameni. Satul Tîrgul-Vertiujeni a fost menționat documentar în anul 1846.
Comments
(0)