|
Photo: usmf.md |
Diomid Gherman – înveşnicit pe un basorelief (FOTO)
Un basorelief al academicianului Diomid Gherman, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale, academician al Academiei de Științe a Moldovei, fost şef catedră Neurologie, a fost dezvelit, recent, la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie (INN) din capitală. Evenimentul a fostorganizat de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" în colaborare cu INN, exact la un an de la decesul marelui savant neurolog.
"Diomid Gherman este unul din pilonii serviciului neurologic autohton, care, de rând cu alți colegi de breaslă a trasat direcțiile principale de dezvoltare a neurologiei în Republica Moldova", a afirmat rectorul USMF "Nicolae Testemițanu", Ion Ababii.
Mihail Gavriliuc, șef catedră Neurologie, prorector pentru relații internaționale, unul dintre discipolii regretatului profesor a menționat că toți cei care l-au cunoscut pe Diomid Gherman se mîndresc cu aceasta, deoarece Domnia Sa a fost personalitatea care a îmbinat excepţional calitățile de cadru didactic şi medic. "Oferindu-i astăzi acest omagiu, noi ne gîndim la viitor – pentru că chipul care este reprezentat pe frontispiciul Institutului, pentru mulți ani înainte, va fi un simbol de activitate rodnică, cinstită și cu dăruire de sine pentru acest pămînt, pentru țară și pentru oameni", a spus prorectorul.
"Diomid Gherman a fost o personalitate complexă, începînd de la fondarea domeniului neurologiei și neurochirurgiei în țară pînă la dezvoltarea lui, apariția noilor specialități, noilor catedre, instruirea cadrelor didactice, promovarea lor în acest domeniu foarte complex și important în același timp", a declarat Andrei Uncuța, directorul general al Institutului.
Ideea realizării unui basorelief în memoria regretatului profesor aparține, în mare parte, discipolilor săi, inclusiv membrilor catedrelor de Neurologie și Neurochirurgie a USMF "Nicolae Testemițanu", precum și angajaţilor INN.
La ceremonia de dezvelire a basoreliefului academicianului Diomid Gherman au participat şi Nicolae Jelamschi, secretar de stat al Ministerului Sănătății, Ion Tighineanu, prim-vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, Nicolae Dabija, scriitor, Elena Boboc, director-adjunct al Liceului "Diomid Gherman" din Fălești. De asemenea, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai familiei profesorului, cadre profesoral-didactice, studenți și rezidenți.
După dezvelirea basoreliefului, un sobor de preoți a oficiat un tedeum și au sfințit placa.
Profesorul Diomid Gherman s-a stins din viață în data de 19 aprilie 2014, la vîrsta de 86 de ani. În cei 55 de ani de activitate instructiv-metodică la Catedra de neurologie, îndeosebi, în funcţia de şef catedră, profesorul Diomid Gherman a instruit mai multe generaţii de specialişti medici, care în prezent activează pe întreg teritoriul republicii şi în alte ţări ale lumii. A publicat peste 400 de lucrări ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice de o valoare incontestabilă, înalt apreciate nu numai în ţară, dar şi peste hotarele ei. A fost conducător științific pentru 26 de doctori şi doctori habilitaţi în neurologie, inclusiv 12 – în vertebro-neurologie. Pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea sa, i-au fost conferite titlurile: Savant Emerit; Laureat al Premiului de Stat, "Omul Anului", Cetățean de onoare al raionului Fălești și a fost distins cu medaliile „Pentru vitejie în muncă", „Meritul civic", „Dimitrie Cantemir", „Nicolae Testemiţanu". În anul 1997 a fost declarat Omul Anului; în 1998 a fost decorat cu ordinul „Gloria muncii", iar în 2012 – Ordinul Republicii.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 1705 locuitori
Voinova este un sat şi comună din raionul StrăşeniVoinova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Strășeni și la 44 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1705 oameni. Satul Voinova a fost menționat documentar în anul 1436.
Comments
(0)