|
Socialiștii boicotează referendumul. Cine este împotriva acestei poziții
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a decis să boicoteze referendumul constituțional privind integrarea europeană, programat pentru 20 octombrie.
Această decizie a fost luată de Consiliul Republican al PSRM.
De menționat că partenerii Partidului Socialiștilor în actualul Parlament, reprezentanții Partidului Comuniștilor, care au format Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, au decis să îndemne cetățenii să voteze "împotriva" modificării Constituției în cadrul referendumului inițiat de actuala guvernare.
Această opinie s-a bazat pe faptul că cetățenii moldoveni ar trebui să spună un "nu" categoric încercărilor de a profana Constituția țării cu amendamente inutile și absurde.
"În nicio țară din lume, inclusiv în statele-membre ale UE, integrarea europeană nu este inclusă în Constituție. Mai mult decît atît, modificarea Codului electoral, practica nerușinată și neprincipială a actualei guvernări de a utiliza resursele administrative în interese proprii sporește semnificativ șansele de eșec a boicotului referendumului prin respingerea buletinelor de vot, dar, în același timp, crește artificial procentul cetățenilor care sunt "pentru" modificarea violentă a Constituției", a declarat PCRM.
Și Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) al fostului premier Ion Chicu a decis să boicoteze referendumul, care va avea loc concomitent cu alegerile prezidențiale din toamna anului 2024.
Ion Chicu a precizat că decizia privind boicotarea nu contravine nici statutului partidului, nici declarațiilor privind integrarea europeană, deoarece, în opinia sa, "referendumul nu va avea nimic de-a face" cu acest proces, iar ceea ce contează cel mai mult pentru integrarea europeană este statul de drept, reforma justiției și respectarea standardelor democratice.
"Acest referendum nu are nimic de-a face cu integrarea europeană. Nu afectează procesul ulterior de integrare europeană, noi oricum vom trebui să trecem prin procedurile de negociere, de aprobare a fiecărui membru al UE. De asemenea, va trebui să organizăm încă un referendum privind aderarea la UE", a declarat Ion Chicu.
Reprezentanții Mișcării Republicane Anti-război "Moldova pentru Pace și Neutralitate" consideră că referendumul privind modificarea Constituției Republicii Moldova trebuie boicotat. În opinia lor, dacă Constituția va fi modificată, statutul de neutralitate va fi anulat, iar țara ar putea fi atrasă în război.
Vasile Tarlev, președintele partidului ”Viitorul Moldovei” și fostul prim-ministru, consideră referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană drept o campanie de PR a partidului PAS și "praf în ochii electoratului". În același timp, el nu crede în posibilitatea ca Moldova să se integreze în UE pînă în 2030, considerând acest lucru drept o promisiune deșartă a autorităților. "Deocamdată Moldova nu îndeplinește toți parametrii pentru a negocia aderarea la UE. Începutul negocierilor este un cadou pentru Moldova, mergem la pachet, profitînd de momentul geopolitic", consideră Vasile Tarlev.
Liderul PLDM și fostul prim-ministru al RM, Vlad Filat, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că, în opinia sa, referendumul este doar un instrument electoral pentru ca Maia Sandu să devină subiect de campanie prezidențială și să obțină un al doilea mandat.
"Acest referendum este inutil și riscant, noi am avertizat guvernarea despre aceste riscuri, dar în zadar. Dacă referendumul nu ar avea loc, dacă 33% din numărul total de alegători nu vor veni la vot, nu este o tragedie, pentru că rămînem unde sîntem, țară candidată la UE cu negocieri deschise, dar dacă numărul necesar de alegători vor veni și vor vota împotrivă, va fi și mai rău, pentru că procesul de aderare va fi înghețat pînă la un viitor referendum, pentru că aceasta va fi opinia poporului privind aderarea la Uniunea Europeană", a explicat Vlad Filat.
Bogdan Țîrdea, deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a declarat anterior că cetățenii moldoveni vor decide singuri dacă vor boicota sau vor participa la referendumul constituțional din toamnă.
În același timp, el personal este profund convins că aceștia trebuie să participe la acest plebiscit și să voteze împotriva modificărilor propuse la Constituția țării.
Deputatul BCS și-a explicat poziția spunînd că, dacă cetățenii nu vor merge la secțiile de votare și nu vor vota împotrivă, cineva poate folosi și completa buletinul lor de vot.
Potrivit lui Bogdan Țîrdia, în plus, dacă cei care sînt împotriva Maiei Sandu și a modificărilor la Constituție vor sta acasă, iar cei care sînt de partea președintelui în exercițiu și cei care susțin introducerea modificărilor propuse, toți cei care susțin paradele gay, schimbarea genului copiilor, părinții numărul unu și numărul doi în loc de mama și tata, legalizarea prostituției și căsătoria între persoane de același sex, vor veni la referendum, atunci în rezultat va reieși că 90% din populație o susține pe Maia Sandu și modificările la Constituție, deși nu vor reprezenta mai mult de 17-20% din numărul total al cetățenilor.
"Dar autoritățile vor spune că 90% din populație le susțin și că toată țara este pentru integrarea europeană, și atunci va fi sfîrșitul jocului. Și atunci toate partidele eurasiatice și pro-moldovenești vor fi interzise, atunci toți politicienii care se opun integrării europene vor fi închiși, iar cei care vor vorbi despre problemele din Europa vor fi acuzați de dezinformare și trădare de patrie și vor fi băgați la închisoare", a spus el.
La rîndul său, expertul independent, fostul viceprim-ministru, fostul ministru al Economiei al Republicii Moldova, Alexandru Muravschi, de asemenea consideră că cetățenii nu ar trebui să boicoteze referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova.
Potrivit acestuia, dacă pragul de participare ar fi de 50% și referendumul ar avea loc separat de alegerile prezidențiale, un astfel de boicot ar avea sens.
Cu toate acestea, în condițiile actuale, boicotarea referendumului este o greșeală.
Alexandru Muravschi a explicat că prezența la vot de 1/3 va fi asigurată, deoarece există suficienți susținători ai integrării europene pentru a depăși acest prag.
Votul celor care vor boicota referendumul nu va fi luat în considerare. Prin urmare, aproximativ 80% dintre cei care vor participat vor vota "pentru", și anume această cifră va fi folosită în continuare de președintele Maia Sandu și de susținătorii săi.
"Nimănui nu-i va păsa că la vot doar au participat 35-40% din alegători", a spus el.
La rîndul său, președintele Platformei Moldova, fost bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, consideră, de asemenea, că cetățenii ar trebui să vină la referendumul din 20 octombrie, dar să aleagă răspunsul "nu".
Ea consideră că referendumul este un joc politic condus de Maia Sandu, iar șefa statului a inițiat referendumul pentru ca în timpul campaniei electorale, oamenii să nu vorbească despre calitatea guvernării, ci despre preferințe geopolitice, pentru ca ei să nu pună întrebări despre promisiunile pe care președintele nu le-a îndeplinit, să nu pună întrebări despre plecarea populației, închiderea școlilor și alte probleme.
Irina Vlah consideră referendumul republican din 20 octombrie ca fiind total inoportun. Potrivit fostului guvernator al Găgăuziei, referendumul este o risipă e bani și are scopul de a distrage atenția opiniei publice de la modul în care a fost guvernată țara în cei patru ani de mandat ai Maiei Sandu.
Irina Vlah a mai spus că toți cetățenii ar trebui să participe atât la alegerile prezidențiale, cît și la referendum, pentru a asigura o prezență cît mai mare la vot. În același timp, fostul bașcan al autonomiei găgăuze a declarat că propune susținătorilor săi să aleagă la referendum opțiunea "Nu".
"Acest referendum nu schimbă nimic, după acest referendum noi nu vom fi parte a Uniunii Europene. Nu sînt împotriva modificării Constituției, dar nu în acest fel. Dacă avem alegeri prezidențiale în acest an, ar trebui să fie doar alegeri prezidențiale. Dacă cineva vrea să schimbe Constituția, o poate face prin referendum sau prin parlament, dar nu într-un an electoral", a adăugat Irina Vlah, președinta Platformei Moldova.
"Ce nu e în regulă cu referendumul?" - citiți în materialul analitic al Noi.md cu titlu similar, urmînd acest link.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1594
- Populația:
- 2848 locuitori
Cruglic este un sat şi comună din raionul Criuleni. Cruglic este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Criuleni și la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2848 de oameni. Satul Cruglic a fost menționat documentar în anul 1594.
Comments
(0)