06 august 2024, 15:00 Moldovan reality views 1166
Ion Munteanu, declarație neașteptată despre Platon: Ce informație deține procurorul general
06 august 2024, 15:00 Moldovan reality views 1166

Ion Munteanu, declarație neașteptată despre Platon: Ce informație deține procurorul general

Procurorul General, Ion Munteanu, a fost întrebat în cadrul unei emisiuni televizate ce fel de informații de ultimă deține Procuratura din Moldova despre Veaceslav Platon, mai ales că ultimul a solicitat azil politic din partea Marii Britanii, notează Noi.md.

"Noi informație oficială nu avem despre faptul că Platon a depus această cerere, avem informație oficială că el este radiat din baza de date Innterpol, deci la momnet el nu este supus căutării prin sistemele Interpol. Nu avem o explicație foarte clară [n.r. - în privința radierii], deci avem doar confirmarea că este radiat în 2020, cred, nu vreau să greșesc", a menționat Ion Munteanu în cadrul emisiunii În Profunzime.

Procurorul General a fost întrebat și despre faptul, dacă Platon figurează în lista persoanelor implicate în schema cu mita pentru Interpol.

"Am spus și mai înainte, nu am să va dau prea multe detaalii despre această listă. Noi avem mai mulți infractori, persoane, care urmează a fi trase la răspundere penală, și care, deși noi am făcut solicitări de a fi anunțate în căutare, solicitările noastre au fost respinse. Vorbim și de Plahotniuc, Cavcaliuc, Constantin Botnari. Pe toate aceste cazuri am primit refuz. Pe cazurile Cavcaliuc și Botnari, dacă nu greșesc, se invocă motive politice. În raport cu Plahotniuc pur și simplu nu s-a dat curs cererii. Aceste persoane, la moment, nu se găsesc în căutare".

Ion Munteanu nu a dat mai multe detalii, dar a precizat că organele competente din Republica Moldova își fac datoria cuvenit.

"Dați-ne voie să ne facem lucrul pe acest segment, să ne lămurim în raport și cu alte persoane și care circumstanțe au stat la baza neanunțării în căutare".

Referindu-se la ccazurile lui Gheorghe Cavcaliuc și Constantin Botnari, Procurorul General a menționat că în privința acestora au fost înaintate cîteva cereri de comisii rogatorii către autoritățile din Marea Britanie.

"O parte au fost executate, o parte nu sînt executate. Nu avem informații clare, dacă ei au solicitat azil în această țară".

Amintim că în anul 2018 Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru că ar fi obținut, prin scheme infracționale, circa un miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei.

În privința fostului șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii SIS, au anunțat în ianuarie anul trecut terminarea urmăririi penale.

Pe cazul lui Constantin Botnari, în ianuarie 2022, magistrații de la Judecătoria Ciocana au emis mandat de arestare pentru 30 de zile, în lipsă, pe numele acestuia. Anterior acesta a postat un video în care declara că este deschis să colaboreze cu anchetă și a cerut să fie cercetat în Marea Britanie.

Potrivit PCCOCS, Constantin Botnari împreună cu Vlad Plahotniuc sunt învinuiți de complicitate la depășirea atribuțiilor de serviciu și instigare la falsificarea actelor publice.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1610
Populația:
6304 locuitori

Şoldăneşti este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Şoldăneşti. Amplasat în partea de nord-est a republicii, în valea rîului Ciorna, oraşul Şoldăneşti este situat la 81 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 6304 locuitori. Prima menţiune documentară a satului Şoldăneşti, aflat în proprietatea boierului Pisoţchi şi a soţiei sale Tudosca, fiica marelui logofăt Pătraşcu Şoldan, datează din anul 1610, localitatea fiind pomenită într-o mărturie hotărnică asupra satelor învecinate.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.