|
Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice pentru ianuarie cu MGRES
Energocom a semnat un contract de furnizare a energiei electrice pentru luna ianuarie cu MGRES, o companie din regiunea transnistreană. Informația a fost confirmată de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a precizat că va reveni ulterior cu detalii.
Iar așa-zisul minister al dezvoltării economice din regiunea transnistreană, a subliniat că stînga Nistrului „va primi gaze naturale furnizate de Gazprom în valoare de 5,7 milioane m³ pe zi, ca în decembrie. La rîndul său, MGRES își asumă obligații de furnizare a energiei electrice pentru a satisface nevoile Moldovei, tot la nivelul indicatorilor medii zilnici ai lunii precedente. Costul energiei electrice este economisit”, notează tv8.
Potrivit așa-ziselor autorități de la Tiraspol, „locuitorii din Transnistria, instituțiile sociale și întreprinderile din industria alimentară vor fi asigurate cu gaz, căldură și apă caldă în luna ianuarie”.
Reamintim că pe 3 decembrie, Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice pentru luna decembrie cu MGRES, iar în schimb, Chișinăul a livrat volumele de gaz rusești către regiunea transnistreană. În timp ce unii au criticat decizia, considerînd că un asemenea contract este „o trădare de patrie”, „o greșeală”, care ar „sugruma economia noastră”, alții au apreciat-o, subliniind că acest acord contribuie la asigurarea securității energetice a Republicii Moldova și totodată, ne permite ca plata pentru facturile la lumină să fie mai mică.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1459
- Populația:
- 1769 locuitori
Andruşul de Sus este un sat şi comună din raionul Cahul. Andruşul de Sus este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Cahul și la 178 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1769 de oameni. Satul Andruşul de Sus a fost menționat documentar în anul 1459.
Comments
(0)