|
În acest an, hainele groase şi încălţămintea costă dublu faţă de 2021
Vin zile tot mai reci, iar oamenii îşi pregătesc garderoba de iarnă. Cei care vor să se înnoiască, trebuie să ştie că în acest an, hainele groase şi încălţămintea costă dublu faţă de 2021. Vânzătorii spun că au umblat la preţuri din cauza scumpirilor carburanţilor, a serviciilor de transport, dar şi a războiului din Ucraina.
La Piaţa Centrală din Chişinău, o geacă de iarnă costă dublu faţă de anul trecut. Şi încălţămintea s-a scumpit cu cel puţin 50 la sută.
„După ce leafă, pensie primim, sunt mari preţurile, pentru ca să îmbraci acum un copil, dar dacă mai ai trei copii, cum sunt la noi în familie, păi... dar dezbrăcaţi nu îi putem lăsa, pentru că deja se răceşte."
„– Este mult pentru buzunarul dvs?
– Normal, nici mult, nici puţin."
„Din anii trecuţi nu i se potriveşte nimic, copiii cresc şi atunci... nu prea avem soluţii. Cred că părinţii o să poarte ce mai au din anii trecuţi şi ne străduim să îmbrăcăm copiii, căci nu o să meargă cu scurta până la jumătate de mână."
Dacă, anul trecut, pentru o geacă oamenii scoteau din buzunare aproximativ 700 de lei moldoveneşti, astăzi, aceeaşi piesă vestimentară costă dublu. Vânzătorii spun că majorările serviciilor de trasnsport, a carburanţilor, dar şi războiul din Ucraina dictează aclte preţuri şi chiar le-au dat afacerile peste cap.
„Sută la sută au crescut. Furnizorii au majorat preţurile şi costurile de transport au crescut din februarie anul curent... ştim de ce. Preţurile sunt peste limita posibilităţilor, prea repede au crescut şi oamenii nu îşi permit, dacă anul trecut cele de până la 720 se vindeau mult mai multe, anul acesta – cu dificultate."
„– Sunt ridicate un pic preţurile.
– Cam cu cât?
– Cu 100, 200 de lei."
DANIELA DANILOVA reporter TVR MOLDOVA: „Am îmbrăcat o geacă de iarnă și o căciulă. Mi-am mai ales o pereche de mănuși pentru zile mai geroase. Pentru ca să cumpăr aceste piese, nelipsite de altfel în sezonul rece, trebuie să scot din buzunar cel puţin 1500 de lei. Cheltuielile vor fi şi mai mari dacă în lista de cumpărături mai pun o pereche de încălțăminte şi un fular."
O pereche de bocanci costă între 800 şi câteva mii de lei, iar o pereche de pantaloni ajung la 800 de lei. Preţul căciulilor, mănuşilor şi fularelor au crescut până la 50 la sută. Majoritatea hainelor vândute la Piaţa Centrală sunt importate din Polonia, Turcia şi Ucraina.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1486
- Populația:
- 799 locuitori
Roşieticii Vechi este un sat din cadrul comunei Roşietici, raionul Floreşti. Satul Roșieticii Vechi, amplasat la gura Solonețului, un afluent al rîului Răut este situat la o distanță de 21 km de orașul Florești și 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 799. Menționat documentar în 1486.
Comments
(0)