Dodon: "Grosu a făcut la Kiev declarații la care nu avea drepturi și împuterniciri"
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aflat la Kiev, a făcut declarații la care nu avea nici împuterniciri politice, nici drepturi morale.
Această opinie a fost exprimată în canalul său Telegram de către fostul președinte al țării, Igor Dodon, menționînd că speakerul a început să distribuie promisiuni absolut iresponsabile partenerilor săi ucraineni, relatează Noi.md.
Igor Dodon a amintit că Republica Moldova este o țară neutră și în niciun caz nu poate și nu trebuie să participe la conflictul militar dintre Rusia și Ucraina.
"Astfel, nici detașamentele de lunetiști, nici alte ajutoare militare, care, potrivit speakerului Radei ucrainene, au fost promise de președintele parlamentului moldovean, nu pot veni din Moldova. Mai mult, speakerul Grosu, cu declarațiile sale categorice și subiective, nu ar trebui să expună cetățenii moldoveni riscurilor economice și de altă natură, care ar putea plăti scump din cauza cuvintelor sale necugetate", a spus fostul președinte al Republicii Moldova.
El a reamintit încă o dată că riscurile de securitate ale cetățenilor noștri și ale țării noastre vin nu atît din partea jucătorilor externi, cît din cauza pașilor și declarațiilor greșite ale actualei conduceri a țării, cum ar fi furnizarea de combustibil pentru trupele ucrainene, îndemnul la cooperare cu NATO, tranzitul armelor din UE și SUA etc.
"Sînt sigur că nimic nu va amenința Moldova dacă actuala conducere a țării și, în primul rînd, președintele nu va provoaca implicarea țării noastre în conflict. Responsabilitatea pentru acest lucru revine personal Maiei Sandu și echipei sale. Și dacă ei simt că nu mai pot rezista presiunii curatorilor occidentali, atunci ar fi mai bine să demisioneze decît să pornească un război, în urma căruia ar putea suferi sau muri cetățenii noștri", a spus Igor Dodon.
Trebuie remarcat faptul că Președintele Parlamentului, Igor Grosu, după o întîlnire la Kiev cu Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, a declarat că Moldova este gata să trimită un contingent de geniști în Ucraina pentru a curăța cîmpurile minate.
Grosu, de asemenea, a povestit despre vizita sa la Bucea, Gostomel și Irpen.
În același timp, Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Ștefanchuk, a cerut părții moldovenești să examineze posibilitatea transferului de echipament militar în Ucraina și acordarea de ajutor la deminarea teritoriilor eliberate. Partea ucraineană mizează, de asemenea, pe accelerarea trecerii mărfurilor umanitare de tranzit.
Portalul Noi.md s-am adresat serviciului de presă al Parlamentului Republicii Moldova cu solicitarea de a comenta declarația președintelui Radei Supreme a Ucrainei.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1420
- Populația:
- 4916 locuitori
Vărzăreşti este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Şendreni şi Vărzăreşti. Localitatea este situată la hotar cu oraşul Nisporeni şi la o distanţă de 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului Vărzăreşti constituia 4916 oameni. Prima atestare documentară a satului Vărzăreşti datează din anul 1420.
Comments
(0)