|
România nu e doar ”un sac cu bani”
Vineri, 11 februarie, în Palatul Republicii din Chișinău a avut loc ședința comună a guvernelor Moldovei și României. A cincea la număr, însă prima desfășurată pe teritoriul Moldovei. Precedentele au avut loc pe teritoriul României.
“Noi am promis să construim noi poduri, fizice și virtuale, și ne îndeplinim promisiunile ”, - a declarat Natalia Gavrilița, prim-ministra Republicii Moldova, în cadrul întrevederii. Drept că majoritatea “noilor poduri”, construite la ședința comună din 11 februarie, au fost înțelegeri sau proiecte ”cu barbă” destul de lungă.
Ajutorul de 100 mln. de euro. Reincarnarea
Unul dintre principalele documente, semnate în rezultatul ședinței comune a celor două guverne, este acordul privind asistența gratuită, acordată de România Republicii Moldova, în sumă de100 mln. de euro. Se preconizează, că aceste mijloace vor fi folosite pentru realizarea unor proiecte în sectorul energetic, transporturi, sănătate, dezvoltarea regională, dezvoltarea businessului mic și mijlociu, etc.
100 de milioane – o cifră oarecum vrăjită pentru relațiile bilaterale. Statul vecin ni le alocă deja de cca 12 ani, însă în măsură deplină acești bani așa și nu au ajuns în Moldova.
Istoria celor “100 mln. de euro din România” a început în a.2010, atunci, sosit la Chișinău cu o vizită oficială, președintele Traian Băsescu declara că autoritățile române vor acorda Moldovei prietene un ajutor nerambursabil în sumă de 100 de milioane de auro. Banii urmau să ajungă în Moldova în patru tranșe de 25 mln. de euro fiecare. Și să fie folosiți pentru realizarea proiectelor de infrastructură, repararea drumurilor, modernizarea școlilor și grădinițelor de copii în localitățile rurale.
Către a.2013 Republica Moldova trebuia să primească și să valorifice deja cca 50-60 mln. de euro, dar s-a constatat că au fost valorificate doar 7 mln. de euro – de această sumă fuseseră achiziționate materiale pentru satele raionului Hîncești care au suferit în urma inundațiilor din a. 2010. Iar în a.2014 termenul de acordare a acelui ajutor financiar nerambursabil a expirat.
În vara lui 2015 a început partea a doua a istoriei cu ajutorul nerambursabil din partea României în sumă de 100 mln. de euro. Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea “Privind ratificarea protocolului nr.3 adițional între guvernele României și Moldovei, cu privire la realizarea programului tehnic și financiar de sprijin în baza ajutorului financiar nerambursabil în sumă de100 mln. de euro din 27 aprilie, 2010 ”. Documentul prevedea că un ajutor financiar în sumă de 15 mln. de euro va fi acordat părții moldovenești pentru realizarea proiectelor de protecție contra inundațiilor, restabilirea rezervațiilor naturale, păstrarea biodiversității, aprovizionarea populației cu apă potabilă de calitate etc.
Cel de-al patrulea protocol adițional a fost semnat la Chișinău pe 27 august, 2015, el prevedea prelungirea termenului de acțiune a acordului interguvernamental privind ajutorul nerambursabil în sumă de 100 mln. de euro. Iar în a.2015 a fost semnat al cincilea protocol adițional, care prevedea acordarea sumei de 15 mln. de euro pentru repararea și modernizarea clădirilor instituțiilor publice, inclusiv a clădirii parlamentului RM.
Toate s-au oprit în a.2015: nu au mai urmat careva protocoale adiționale privind acordarea de peste Prut unor sume de ajutor nerambursabil pentru ca Moldova să realizeze diverse proiecte. Și nu doar pe timpul guvernului ”pro-oligarhic” Filip, sau a celui ”socialist” Chicu, ci și a guvernului ”proeuropean” Sandu.
Au fost numite diferite cauze: partea română o acuza pe cea moldovenească de tergiversări birocratice și de faptul, că din Chișinău vin proiecte “nepregătite”. Partea moldovenească spunea că a expediat la București un șir de proiecte de calitate, finanțarea cărora urma să se facă din contul celor 100 mln. promise, dar un răspuns așa și nu a primit. Apoi Bucureștiul a decis că a fost prea generos cu frații de peste Prut: în decembrie, 2013 Ciprian Ciucu, director de programe la Centrul român de politici europene, susținea că “în elita românească nu există unitate privind oportunitatea alocării ajutorului gratuit promis Moldovei”. Apoi în fruntea Republicii Moldova s-ar fi pomenit un guvern “greșit”. Ex-premierul Ion Chicu a spus că guvernul său a trimis de două ori Bucureștiului solicitarea de a începe negocierile pentru semnarea protocolului nr.6, adițional acordului privind acordarea RM următoarei porții de mijloace financiare gratuite pentru realizarea diverselor proiecte, dar nu a urmat vre-un răspuns.
În martie, 2021 s-a încheiat acțiunea acordului interguvernamental moldo-român privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil în sumă de 100 mln. de euro din 27 aprilie, 2010. Rezultatul – timp de 11 ani de acțiune a acestui acord, Republica Moldova a beneficiat de doar 32 mln. de euro din cele 100 mln. promise.
Drept că ambasada României în Republica Moldova a dat de înțeles atunci, că Bucureștiul oficial este gata să semneze cu RM un acord nou, care să exercite funcțiile celui din a.2010 privind acordarea celor 100 mln. de euro și să unească protocoalele adiționale de alocare a mijloacelor financiare “în scopul accelerării dezvoltării Republicii Moldova, promovării pe calea europeană și efectuării reformelor democratice”. Pentru aceasta Moldova are nevoie doar de existența unui guvern cu drepturi depline și, principalul, ”proeuropean”.
Și iată că peste aproape un an, la ședința comună a guvernelor celor două țări, a fost semnat un nou acord privind implementarea programului de ajutor tehnic și financiar pentru țara noastră. Suma este aceeași. Începe episodul trei al istoriei celor 100 mln. de euro, care și ea poate dura mai bine de un deceniu: părțile au convenit, că acești bani îi vor fi acordați RM timp de șapte ani, cu posibilitatea de a prolonga acest termen pentru încă trei ani.
“Noi vrem ca cea mai mare parte a acestor 100 mln. de euro să completeze sumele alocate de Fondul dezvoltării regionale și locale, instituit de guvern lunile trecute. Asta va însemna aportul semnificativ al României în dezvoltarea regiunilor și satelor Republicii Moldova prin finanțarea unor obiective de infrastructură și sociale. Grădinițe de copii, școli, sisteme de canalizare, stații de epurare, iluminarea stradală și proiecte de antreprenoriat social. Este vorba despre bani, care prin programul “Sat european” vor ajunge la locuitorii regiunilor”, - a scris pe pagina sa de Facebook prim-ministra Natalia Gavrilița. O altă parte din aceste mijloace se preconizează a fi folosite pentru realizarea proiectelor de cultură, a programelor-media și altor proiecte, ce urmează a fi identificate în cadrul negocierilor bilaterale.
Cu siguranță, o mare parte din aceste mijloace vor fi întoarse părții române. Mai ales la realizarea anumitor proiecte de infrastructură. Iar acestea au fost prevăzute – în sectorul energetic, construcția drumurilor, sfera transporturilor. E destul să ne amintim, că în a. 2013 România a alocat Moldovei 5,29 mln. de euro din grantul de 100 mln. de euro, pentru cofinanțarea gazoductului Ungheni-Iași. Firește, gazoductul a fost construit de o companie românească, care a valorificat nu doar 5,29 mln. de euro oferite de București părții moldovenești, ci și aportul bănesc al UE la acest proiect.
Continuarea articolului citiți pe noi.md.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1916
- Populația:
- 1263 locuitori
Ursoaia este un sat din cadrul comunei Lebedenco, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Cahul și la 186 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1263 de oameni. Satul Ursoaia a fost înființat în anul 1916.
Comments
(0)