|
”Reforma” ajunge și la Modsilva
Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, anunță că agenția Moldsilva și întreprinderile a căror fondator este va fi reorganizată, deși, potrivit ei, „mafia pădurilor” s-ar opune. Cantaragiu propune ca întreprinderile silvice să fie transformate în instituții publice, iar cheltuielile de întreținere a pădurilor să fie asigurate din bugetul statului. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la postul național de radio.
Potrivit ei, în prezent, statul privește pădurea ca și marfă, resursă naturală care trebuie exploatată. „Pădurea este gestionată de întreprinderi silvice, iar întreprinderile acestea sînt agenți economici și misiunea lor este generarea de profit, ele nu au scopul de a proteja pădurea, dar de a o exploata”, transmite Noi.md cu referire la ecopresa.md.Astfel, ministra spune că se va reorganiza sistemul de gestionare a pădurilor, ca structură administrativă, dar și ca modalități de finanțare. Ea propune ca întreprinderile silvice să fie transformate în instituții publice. Potrivit ei, astfel, acestea vor putea utiliza resursele pădurii, să efectueze anumite lucrări silvice, dar nu în mod abuziv. „Asta nu va fi rentabil din punct de vedere economic, dar din punct de vedere al mediului e posibil de făcut. Atunci cheltuielile de întreținere, sînt asigurate de către bugetul statului”, susține ministra.
Totodată, ea a precizat că sînt și oameni care se opun reorganizării. „În domeniul silvic este mafia pădurilor care se opune, pentru că interesul lor economic este unul stric de clan, nu un interes social, pentru dezvoltarea societății”, afirmă Cantaragiu.
În cadrul aceleiași emisiuni, ministra Mediului a declarat că în ultimi zece ani, progresul pe care R. Moldova l-a atins în extinderea suprafețelor împădurite a fost de 0,2 procente. Ceea, ce potrivit ei, nu reprezentă un rezultat.Potrivit agenției Moldsilva, fondul forestier naţional constituie 12,7% din teritoriul țării. Majoritatea terenurilor acoperite cu păduri (87,2%) se află în proprietatea statului, restul fiind deţinute de primării (12,2%) şi doar 0,6% – de proprietari privaţi.
Agenţia „Moldsilva” este autoritatea administrativă centrală în domeniul silviculturii și cinegeticii, care îşi exercită funcţiile în contextul promovării politicii de stat în domeniu prin efectuarea lucrărilor de extindere,regenerare si conservare, reconstrucţia ecologică, folosirea raţională a resurselor forestiere, paza, protecţia şi dezvoltarea fondul naţional forestier și cinegetic. Obiectul de activitate al Agenţiei este gestionarea pe principii ecologice și în baza amenajamentelor silvice a fondului forestier şi cinegetic.
Source:
- Москович: Любителей хорошей музыки ждёт исключительный концерт в Кишиневе 14 сентября ©
- DAAC Hermes: Эксклюзивные премьеры на Arena Auto Fest 2024 ©
- У Молдовы скоро появится посольство в Казахстане
- Казус Дурова, или Почему единственное гражданство существенно снижает риски преследования за рубежом
- Все больше людей хотят приобрести молдавское гражданство
- 14 сентября в Кишиневе состоится исключительный концерт Тамары Гвердцители!
- Пробуждение Сознания: Путь к Вечной Свободе через Гармонию и Внутреннюю Силу
- Репа восстановит уровень кальция и укрепит суставы, кости и зубы
- Образование без границ: Как дистанционные технологии помогают родителям Молдовы воспитывать своих де…
- Имбирный сок — удивительный напиток, который поможет вам избавиться от брюшного жира и укрепить имму…
- Как засадить всю Молдову лесом? (+Фото)
- Как снизить расходы на отопление на 30% за счёт деревьев
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1517
- Populația:
- 2729 locuitori
Cosăuţi este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cosăuţi și Iorjniţa. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Soroca și la 165 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2729 de oameni. Satul Cosăuți a fost menționat documentar în anul 1517.
Comments
(0)