|
Photo: noi.md |
„Urmașii lui Ștefan” sesizează Consiliul antidiscriminare legat de disciplina de istorie
Mișcarea de tineret „Urmașii lui Ștefan” contestă denumirea disciplinei de istorie predată în școlile din Republica Moldova. Reprezentanții asociației spun că atît denumirea – „Istoria Românilor”, cît și conținutul programului de studii sînt discriminatorii. Într-o conferință de presă la IPN, președinte Mişcării, Dumitru Roibu, a comunicat că a fost înaintată o petiţie Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, scrie noi.md.
Dumitru Roibu a făcut trimitere la datele ultimului recensămînt al populației, din 2014, menționînd că, din 2,8 milioane de oameni chestionați, două milioane s-au declarat moldoveni. Discriminați prin denumirea și conținutul disciplinei „Istoria Românilor” sînt copiii și familiile care au o altă origine etnică decît cea română, elevii fiind impuși să studieze istoria națională „în cheia românismului”, a subliniat Dumitru Roibu. Potrivit activistului, discriminaţi pot fi consideraţi şi profesorii de istorie care, poate, au altă abordare în privinţa disciplinei predate.
Dumitru Roibu a menționat că este încălcată Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Declaraţia universală a drepturilor omului, Convenţia ONU cu privire la drepturile omului.
Președintele Mişcării de tineret „Urmașii lui Ștefan” a făcut o analiză a manualului de istorie pentru elevii din clasa a IV-a și a constatat că sintagma „moldovean” se întîlnește de opt ori, pe cînd „român”, în diverse forme, de 92 de ori. „În România disciplina predată se numeşte Istorie, iar Republica Moldova este unica ţară în care denumirea disciplinei de istorie conţine şi denumirea unei etnii: Istoria Românilor”, a subliniat Dumitru Roibu.
Vadim Moldovan, profesor universitar, a remarcat că cel mai grav este că tinerii nu au propriile convingeri. Pentru că la școală li se spune că nu sînt moldoveni, că sînt români, îi face să aibă o abordare oscilantă față de subiectul istoriei.
Vladislav Railean, membru al Mişcării, proaspăt absolvent de liceu, spune că s-a simțit prost că a fost obligat să învețe „Istoria Românilor”, în loc să studieze istoria Moldovei. „M-am simțit discriminat şi pot spune că am rămas cu cunoştinţe mai vaste despre istoria românilor şi cu mai puține despre istoria Moldovei. Mi-aș dori ca în şcolile din ţară să fie predată istoria ţării noastre, istoria Moldovei”, a mai spus tînărul.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1502
- Populația:
- 35488 locuitori
Cahul este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Cahul. Amplasat în Cîmpia Prutului, la frontiera cu România, oraşul Cahul este situat la 175 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 35488 oameni. Localitatea este menţionată documentar în 1502 cu numele Şcheia. Mai târziu denumirea aşezării se schimbă în Frumoasa, iar prin decretul ţarului Rusiei, Nicolai I, din 1835, i se conferă statutul de oraş şi reşedinţă de judeţ cu numele Cahul.
Comments
(0)