|
Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, îngrijorată de situația din țară
Într-o declarație emisă presei, Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan" scrie că este îngrijorată de situația legată de pandemia COVID-19, precum și alte evenimente și fenomene politice din țara noastră.
"Constatăm cu regret că sistemul medical se confruntă cu o criză fără precedent, iar numărul crescînd al celor infectați cu covid-19 și efortul enorm depus de către medicii moldoveni trebuie să ne sensibilizeze și să ne facă să ne abținem de la speculații în adresa lor, urîndu-le succes, sănătate și răbdare în aceste clipe grele. Situația economică a țării, în condiții de situație excepțională este una drastică. Menționăm astfel că avem nevoie de susținere financiară din partea partenerilor de dezvoltare, indiferent care ar fi ei", se arată în declarație.
Potrivit Mișcării de Tineret, speculațiile politice în jurul creditului obținut din partea Guvernului Federației Ruse sînt inutile, mai ales din partea unor grupări politice și semi-criminale care au provocat „pe loc drept" crize economice și mai mari, dar și care nu au niciun drept moral să se expună, nu încă să mai și blocheze astfel de inițiative.
"În acest context, Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan" declară:
1. Situația actuală este una fără de precedent, de aceea trebuie tratată ca atare.
2. Orice guvernare nu ar fi azi, ar întîlni aceleași probleme, și nu este clar cum s-ar descurca, de aceea apreciem eforturile conducerii de vîrf a statului în depășirea acestei crize.
3. Partidele politice trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să susțină orice inițiative care ar garanta buna funcționare a statului, plata salariilor și pensiilor, dar și dezvoltarea sectorului real al economiei.
4. Condamnăm jocul murdar al Curții Constituționale, care îndeplinesc comenzi politice din partea unor grupări compromise politic și nu doar.
5. Apreciem eforturile partenerilor de dezvoltare, precum cele ale Federației Ruse, și nu doar, care oferă suport bugetar Moldovei în aceste clipe grele.
6. Chemăm cetățenii să respecte regulile elementare, pentru a evita răspîndirea și mai mare a acestui virus de tip nou, care ne afectează pe toți.
6. Îndemnăm Președinția, Guvernul, Parlamentul Republicii Moldova să facă uz de toate instrumentele pentru a-și îndeplini plenar obligațiile în fața cetățenilor.
Credem că doar prin consolidare, evitarea speculațiilor și distanțarea de la interesele de grup și de partid, putem depăși această situație de criză.
Trăiască Moldova și așa să ne ajute Dumnezeu!", se arată în declarație.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1670
- Populația:
- 1170 locuitori
Clişova este un sat şi comună din raionul Orhei. Clişova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Orhei și la 75 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1170 de oameni. Satul Clișova a fost menționat documentar în anul 1670.
Comments
(0)