26 october 2012, 12:35 Moldovan reality views 6690
26 october 2012, 12:35 Moldovan reality views 6690

O comisie parlamentară va examina situaţia arhivelor Comitetului Securităţii de Stat al RSSM


Foto: ext.err.ee 

Parlamentul a instituit astăzi o comisie de anchetă care urmează să examineze situaţia arhivelor Comitetului Securităţii de Stat al RSSM, informează MOLDPRES.

Iniţiativa creării acestei comisii aparţine unui grup de deputaţi. Proiectul de hotărîre în acest sens a fost aprobat cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi la şedinţă.

Deputatul PL, Valeriu Munteanu, unul dintre autorii proiectului, a declarat de la tribuna Parlamentului că se propune crearea acestei comisii pentru a putea aprecia soarta dosarelor informatorilor agenţilor netitulari ai fostului KGB al RSSM şi a stabili un cadru oportun pentru elaborarea unei ulterioare legi a lustraţiei.

Potrivit lui Victor Popa, preşedintele Comisiei parlamentare numiri şi imunităţi, comisia va elabora un raport cu privire la numărul şi gradul de secretizare a dosarelor fostului KGB al RSSM, aflate în arhivele SIS, MAI şi altor instituţii, precum si numărul dosarelor de acest gen nimicite. Comisia ar urma să fie creată din nouă membri. Cinci dintre aceşti au fost înaintaţi de PL, PLDM şi PD. Alţi patru membri urmează să fie înaintaţi de PCRM.

Comisia creată va activa pînă 1 martie 2013, notează MOLDPRES.

Keywords:

politica , istoria , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1824
Populația:
1676 locuitori

Limbenii Noi este un sat şi comună din raionul Glodeni. Limbenii Noi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Glodeni și la 156 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1676 de oameni. Satul Limbenii Noi a fost menționat documentar în anul 1824.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.