|
A fost simplificată procedura de declarare a mărfurilor pentru micii exportatori
Serviciul Vamal reamintește că, începînd cu 30 octombrie 2019, întreprinzătorii mici și mijlocii, care exportă cantități mici de produse prin intermediul trimiterilor poștale sînt scutiți de necesitatea depunerii declarațiilor vamale pentru fiecare tranzacție.
Astfel, antreprenorii care exportă mărfuri a căror valoare facturală per livrare nu depășește suma de 1 000 de euro, pot depune o singură declarație vamală electronică pentru toate tranzacțiile efectuate în decurs de o lună.
Pentru a beneficia de procedura declarării periodice, agentul economic exportator urmează să depună o cerere în adresa biroului vamal din raza teritorială în care acesta își desfășoară activitatea. Cererea trebuie să conțină denumirea, adresa juridică și codul fiscal ale întreprinderii, lista și cantitatea estimativă a mărfurilor care ar urma să fie exportate, precum și descrierea acestora.
Scopul acestor reglementări este de a sprijini producătorii autohtoni și de a promova exporturile, prin simplificarea formalităților vamale și reducerea costurilor aferente procedurii de declarare a mărfurilor. Astfel, noua procedură aplicată de către Serviciul Vamal le permite micilor exportatori să economisească timp și resurse, care ar putea fi investite în dezvoltarea afacerii.
Instrucțiunea cu privire la procedura declarării periodice a mărfurilor exportate de către agenții economici prin intermediul trimiterilor poștale a fost aprobată prin Ordinul Serviciului Vamal nr. 408-O/2019, care poate fi găsit aici.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 877 locuitori
Dolinnoe este un sat şi comună din raionul Criuleni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Dolinnoe, Valea Satului și Valea Coloniţei. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Criuleni și la 10 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 877 de oameni. Satul Dolinnoe a fost înființat în anul 1910.
Comments
(0)