|
Valeriu Lazăr dezvăluie lucruri neștiute despre furtul miliardului
Ex-ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în mandatul căruia, în anul 2013, a fost privatizată Banca de Economii a Moldovei (BEM) și concesionat Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), îl contrazice pe ex-premierul Vlad Filat și spune că furtul miliardului n-a fost o operațiune pregătită cu mult timp înainte de jaful propriu zis. El spune că privatizarea BEM n-a fost parte din planul de jefuire a băncilor, privatizarea a fost necesară, iar furtul s-a întîmplat ulterior din cauza unei „minți bolnave”.
„Comisia de Anchetă a furtului miliardului face o greșeală cînd abordează evenimentele anului 2013 din perspectiva anului 2019”, a menționat Valeriu Lazăr în cadrul Clubului Presei Economice, desfășurat pe 17 iulie la Chișinău, transmite Economica.md.
Acesta spune că atunci era de neconceput ca cineva să privatizeze banca doar pentru a o devaliza. „La ce om sănătos la cap îi putea trece prin gînd că cineva o să vină să-și omoare propriul copil. Am făcut o comparație: nu poți învinui dealerul auto că a vîndut un automobil unui cetățean cu acte în regulă, iar acesta ulterior s-a îmbătat și a intrat în mulțime”, a exemplificat ex-ministrul, adăugînd că și-a propus suportul Comisiei de Anchetă pentru ca aceasta să înțeleagă cum s-a ajuns la privatizarea BEM din 2013.
Potrivit ex-ministrului, au existat două episoade mari – anul 2012-începutul lui 2013, cînd a fost dată prima lovitură de vreo două miliarde și ulterior, luna noiembrie 2014, după cum spune raportul Kroll.
Pentru Lazăr este o enigmă faptul că după 2013, atît la BEM, cît și la AIC a ajuns același proprietar – Ilan Șor. „Cred că și pentru mulți dintre decidenții de atunci asta a fost o surpriză mare, dar nu am cum să știu ce s-a întîmplat”, a spus acesta, deși nu crede că Șor a organizat de unul singur această operațiune. „Le-am spus și celor de la comisie să sape mai adînc deoarece n-are cum Șor să fie inginerul la toată construcția asta. Cred că și la momentul privatizării BEM, și la cel al concesionării aeroportului, nici Șor nu știa ce-l așteaptă. La acel moment știam că minoritarii au o înțelegere prealabilă cu una din acele două bănci mari rusești pentru această primă parte a tranzacției”, spune Lazăr.
Continuarea AICI.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Эффективная чистка печени всего одним стаканом этого напитка
- Вы не можете спать, у вас ломкие ногти и выпадают волосы? Вот то, что вы пропустили
- Памятка для родителей
- Что происходит в организме после употребления Кока-Колы
- Дети и старики всегда помогут в трудную минуту...
- Чистка сосудов: рецепт отвара из семян льна
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1610
- Populația:
- 979 locuitori
Parcani este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Parcani și Voloave. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Soroca și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 979 de oameni. Satul Parcani a fost menționat documentar în anul 1610.
Comments
(0)