07 november 2019, 10:40 Moldovan reality views 3627
FMI a decis alocarea a 46,5 mln de dolari Republicii Moldova
07 november 2019, 10:40 Moldovan reality views 3627

FMI a decis alocarea a 46,5 mln de dolari Republicii Moldova

Autoritățile Republicii Moldova au încheiat cu succes negocierile purtate cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Ruben Atoyan, în contextul celei de-a patra și celei de-a cincea evaluări a programului economic susținut de FMI.

Ca rezultat, R. Moldova va beneficia în acest an de circa 46,5 milioane dolari pentru o serie de măsuri în vederea creșterii economiei și a nivelului de viață al cetățenilor țării noastre. Totodată, a fost aprobată extinderea programului cu FMI până în luna martie 2020. Despre acestea a anunțat miercuri, 10 iulie premierul Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

„Cunoașteți că programul a fost suspendat din cauza deciziilor nepotrivite ale guvernului precedent, în special cele care țin de amnistia fiscală, dar și altele, care au dezechilibrat bugetul Republicii Moldova. Am convenit decizii și măsuri concrete care ar reechilibra bugetul și care ar permite ca toate cheltuielile importante ce țin de achitarea salariilor, cheltuieli în special pentru păturile social vulnerabile să poată fi achitate, să existe suficiente venituri și, evident, cea mai importantă este posibilitatea noastră de a obține granturi, finanțare externă din partea UE în valoare de 1,368 miliarde de lei. Aceștia sunt banii pe care noi îi aducem în bugetul Republicii Moldova datorită faptului că suntem o echipă responsabilă, care a reușit să câștige încrederea finanțatorilor externi", a precizat prim-ministrul Maia Sandu.

Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru menținerea ritmului de implementare a reformelor, protejarea cheltuielilor prioritare pentru reducerea sărăciei și investiții publice, precum și întreprinderea unor măsuri decisive pentru combaterea corupției.

Source: www.moldpres.md

Keywords:

FMI , finantare , bani

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1649
Populația:
2183 locuitori

Albineţul Vechi este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Rediul de Sus, Rediul de Jos, Albineţul Vechi și Albineţul Nou. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Fălești și la 131 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2183 de oameni. Satul Albineţul Vechi a fost menționat documentar în anul 1649.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.