|
Scandalul diplomelor false. Reacția prorectorului USMF (Video)
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu" din Republica Moldova nu are nicio legătură cu scandalul diplomelor false din Israel.
O declarație în acest sens a fost făcută de Olga Cernețchi, prim-rector, prorector pentru activitate didactică, dr. hab. șt. med., profesor universitar al USMF.
Aceasta spune că, potrivit surselor israeliene, urmele acestor diplome false s-ar trage în Armenia, iar Republica Moldova nu are nicio legătură cu acest scandal.
„Au fost publicate copiile acestor diplome false, iar acestea nu sînt eliberate de instituții din Republica Moldova. Noi avem în universitate circa 2000 de studenți internaționali, preponderent ei sînt cetățeni din Israel, dar avem și foarte mulți din India. Din diferite motive, din acești studenți, anual, circa 150 ajung să fie exmatriculați pe motiv că nu se isprăvesc cu studiile", spune Olga Cernețchi.
Potrivit prorectorului, universitatea nu urmărește soarta ulterioară a studenților exmatriculați, însă poate spune cu certitudine că nicio instituție din Republica Moldova nu are tangență cu scandalul diplomelor false din Israel.
„După acest scandal a fost formată o comisie care în prezent desfășoară o anchetă. Lucrările comisiei se vor încheia în data de 15 decembrie și cel mai probabil săptămîna viitoare atît USMF, cît și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va veni cu o reacție în acest sens", a mai adăugat Olga Cernețchi.
Mai mult decît atît, aceasta spune că în Republica Moldova nu a parvenit nicio interpelare din partea Statului Israel, pentru a cere careva informații despre studenții străini care și-ar fi făcut studiile în țara noastră.
Reamintim că recent 40 de doctori şi farmacişti israelieni au fost reţinuţi fiind suspectați că ar profesa în baza unor diplome false emise de alte state.
Potrivit anchetatorilor, după ce studenţii învăţau cîţiva ani în Moldova, obţineau acte ilegale de studii eliberate deja de instituţii din Armenia. Schema a fost descoperită de un membru al delegaţiei Consiliului Superior de Supraveghere al Arabilor Israelieni.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1639
- Populația:
- 1193 locuitori
Buşăuca este un sat şi comună din raionul Rezina, aşezat în regiune de şes şi coline. Satul este situat la o distanță de 61 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituie 1193 de oameni. Prima atestare documentară a satului Bușăuca datează din anul 1639.
Comments
(0)