|
Liceenilor li se va da a treia șansă la bacalaureat
Elevii de liceu, care nu au luat note de trecere la examenele de bacalaureat, vor avea parte de a treia șansă să susțină testul în același an. Un proiect, în acest sens, a fost aprobat în lectură finală, astăzi, de către deputaţi.
Vicepreședintele Parlamentului Valeriu Ghilețchi a menționat că mulți elevi, după ce nu dau cele două sesiuni regulamentare, pleacă din țară și nu revin peste un an ca să mai dea examenele. Candidații vor trebui să achite și o taxă.
"Noi nu am putut specifica în lege care va fi această taxă, deoarece în fiecare an aceasta poate varia, în funcție de numărul acelora, care vor solicita examenul a treia sesiune pentru examenul de bacalaureat. Dacă taxa se va dovedi a fi mai mare, decît ar fi în stare un student să o plătească, atunci Guvernul va analiza posibilitatea subvenționării acestei taxe", a precizat vicepreședintele Parlamentului.
Deocamdată, nu a fost stabilită perioada, cînd va avea loc a treia sesiune. Valeriu Ghileţchi a înaintat propunerea Guvernului ca aceasta să se desfășoare în perioada august – începutul lunii septembrie.
Anul acesta, 38 la sută dintre candidații înscriși nu au luat note de trecere la examenele de bacalaureat.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1945
- Populația:
- 179 locuitori
Rubleniţa Nouă este un sat din cadrul comunei Rubleniţa, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Soroca și la 168 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 179 de oameni. Satul Rubleniţa Nouă a fost înființat în anul 1945.
Comments
(0)