|
La Chişinău a fost instituit Serviciul Asistență Stradală
Primăria municipiului Chișinău informează despre instituirea Serviciului Asistență Stradală.
Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului Asistență Stradală a fost aprobat de Consiliul municipal Chișinău, în ultima ședință. Noul serviciu, care va funcţiona în subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, a fost creat în scopul consolidării sistemului de protecţie a copiilor, în special a celor care practică un mod de viaţă stradal, vagabondează, cerşesc, consumă substanţe toxice / narcotice sau practică prostituţia. În cadrul noii structuri vor activa psihopedagogi, psihologi, asistenți sociali, voluntari etc. Serviciul va fi finanţat din sursele bugetului municipal Chișinău, precum și din mijloace proprii (donații, granturi, sponsorizări).
Serviciul Asistenţă Stradală va organiza activități de informare, activități socio-educative, inclusiv în cadrul centrelor comunitare pentru copii, dar şi activităţi de asistență socială, precum identificarea copiilor în situație de risc în stradă. Serviciul se va mai ocupa de plasamentul de urgență sau planificat al beneficiarilor, școlarizarea lor şi comunicarea cazurilor identificate către autorităţile tutelare.
Obiectivele operaţionale ale serviciului sînt identificarea copiilor aflaţi în stradă, reducerea numărului copiilor aflaţi în stradă şi reintegrarea lor, dar şi identificarea zonelor de risc, adică a zonelor frecventate de copii ai străzii. Noul serviciu va funcţiona între orele 8.00 – 24.00.
De menţionat că Serviciul Asistență Stradală va conlucra cu organele afacerilor interne şi, în mod special cu Birourile Siguranță Copii din cadrul inspectoratelor de poliție de sector din municipiul Chișinău în vederea identificării copiilor și soluționarea cazurilor. De asemenea, noua structură va stabili un parteneriat cu instituţiile medicale pentru efectuarea investigaţiilor primare ale beneficiarilor, consultarea medicilor de familie şi de profil. Copiii în privinţa cărora se vor stabili probleme grave de sănătate vor fi transportaţi la Spitalul clinic municipal de copii „Valentin Ignatenco". În acelaşi timp, tinerii care cer adăpost şi sînt băştinaşi din municipiul Chişinău vor fi investigaţi medical în serviciul de urgenţă a SCMC „Valentin Ignatenco", iar cei din alte localităţi – în serviciul de urgenţă al IMSP „Institutul mamei şi copilului".
Pe parcursul anului 2016 de către serviciile de profil la nivelul municipiului Chişinău au fost efectuate 70 de razii de depistare a copiilor aflaţi în situaţii de risc în stradă, în urma cărora au fost identificaţi 87 de tineri. Din numărul acestora, doar 34 erau din municipiu, iar ceilalţi din alte localităţi ale ţării. În anul 2017, au fost organizate 132 de razii şi depistaţi 94 de copii. Din cei 94 de tineri, 16 sînt din municipiu, iar 78 din alte localităţi, iar 95 la sută din copiii identificaţi în stradă pe parcursul anului trecut au fost plasaţi în centrele de plasament de mai multe ori.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Алкогольный геноцид - выстрел крупным калибром по разуму
- В зоопарке жила старая лисица
- Эффективная чистка печени всего одним стаканом этого напитка
- Вы не можете спать, у вас ломкие ногти и выпадают волосы? Вот то, что вы пропустили
- Памятка для родителей
- Что происходит в организме после употребления Кока-Колы
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 1388 locuitori
Jevreni este un sat şi comună din raionul Criuleni. Jevreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Criuleni și la 57 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1388 de oameni. Satul Jevreni a fost menționat documentar în anul 1436.
Comments
(0)