|
Cei doi Dmitri pentru relațiile cu Moldova
Xenia Florea
Prim-ministrul Rusiei, Dmitri Medvedev, l-a numit pe ministrul Agriculturii, Dmitri Patrușev, în funcția de copreședinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică, eliberîndu-l pe Dmitri Rogozin de aceste atribuții.
Astfel, direcția moldovenească va fi patronată acum concomitent de doi oficiali de rang înalt, și ambii se numesc Dmitri Nikolaevici – Kozak și Patrușev. Potrivit actelor oficiale, ambii vor fi responsabili de relațiile cu Republica Moldova.
“Agentul special” pentru agricultură
Dacă Dmitri Kozak este o persoană aproape legendară în Moldova, apoi despre Dmitri Patrușev la noi se cunoaște foarte puțin. De altfel, încă nu demult el și în Rusia era cunoscut doar în unele cercuri înguste.
Politicienii moldoveni de dreapta și experții politici, desigur, vor simți tensionări din cauza urmei de ”cekist” din biografia noului copreședinte al comisiei menționate. Dmitri Patrușev nu este doar fiul mai mare al actualului secretar al Consiliului de securitate al FR, ex-director al FSB-ului Nikolai Patrușev, dar și absolvent al Academiei FSB (2006).
Dmitri Patrușev a venit la Ministerul Agriculturii din domeniul bancar. Inițial a muncit la banca VTB pe post de vicepreședinte, unde supraveghea oferirea creditelor unor companii mari de minerit, petrol etc. Iar în 2010 a venit în fruntea celei de-a treia ca mărime bănci din FR– „Rosselhozbank”. La sfîrșitul anului 2015, el a fost numit „bancherul anului”, deși, sub conducerea lui, instituția a suportat, în perioada de raportare, pierderi record în sumă de 47,9 miliarde de ruble, dar se consideră că Patrușev a moștenit problemele băncii de la predecesorul său și nu a reușit să le soluționeze pe toate.
La numirea lui Dmitri Patrușev, care avea pe atunci 32 de ani, la „Rosselhozbank”, mass-media rusă glumea că “cekiștii au pus mîna pe furci”, deoarece vedea o legătură cu controalele totale ale Procuraturii Generale în sectorul agrar. Iar în mai curent, ex-bancherul cekist de 40 de ani a devenit ministru al agriculturii.
Faptul că anume responsabilul de sectorul agrar al FR a fost numit copreședinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică este un plus evident pentru partea moldovenească. Fiind ministru al agriculturii, Dmitri Patrușev este responsabil pentru dezvoltarea pieței alimentare, și pentru investițiile în agricultură. În plus, din 2016 el este membru al Consiliului de directori al SAD „Gazprom”. Deci ambele sfere ale activității lui profesionale sînt foarte importante pentru partea moldovenească. Precedentul copreședinte al Comisiei Dmitri Rogozin, fiind vicepremier, a supravegheat complexul industrial-militar – o sferă destul de îndepărtată de interesele de export-import ale Republicii Moldova.
Continuarea articolului citiți pe Noi.md.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1616
- Populația:
- 2308 locuitori
Zastînca este un sat şi comună din raionul Soroca. Zastînca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, aflat la distanța de 1 km de orașul Soroca și la 160 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2308 oameni. Satul Zastînca a fost menționat documentar în anul 1616.
Comments
(0)