|
Filip explică ce presupune Rezoluția privind retragerea trupelor ruse
Adoptarea Rezoluției cu privire la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării nu înseamnă neapărat evacuarea imediată a trupelor ruse, a declarat astăzi premierul Pavel Filip în cadrul unui briefing.
Cu toate acestea, susține Filip, decizia adoptată ieri de Adunarea Generală a ONU este una cu răsunet, iar pe termen lung va da rezultatele scontate. Potrivit lui, această rezoluție este un pas important în soluționarea conflictului transnistrean.
„Aprobarea acestei rezoluții nu înseamnă neapărat retragerea imediată a trupelor ruse. Pentru noi este important ca acest subiect, care din 2003, a dispărut de pe agenda internațională, va rămîne, datorită acestei rezoluții, constant pe Agenda Adunării Generale a ONU pînă cînd ultimul soldat rus nu va părăsi teritoriul Republicii Moldova. Nu vom renunța la acest subiect. Pe lîngă pensii și salarii, cetățenii noștri au nevoie să se simtă mîndri în țara lor, iar Moldova merită să fie tratată cu respect", a declarat Filip.
Șeful executivului a mai remarcat că demersul făcut la ONU de autoritățile moldovene nu a fost unul împotriva Federației Ruse, dar unul pentru apărarea demnității Republicii Moldova. Moldova trebuie să fie tratată cu respect de către toți, a remarcat el.
„Filip a mulțumit tuturor celor 64 de state care au susținut poziția Moldovei și, în mod special, țărilor care au făcut posibilă includerea acestui subiect pe agenda Adunării Generale a ONU: Canada, Estonia, Letonia, Lituania, România, Ucraina, Georgia, Polonia, Cehia, Marea Britanie".
Menționăm că Rezoluția privind retragerea trupelor ruse a fost susținută de 64 de state, în timp ce 15 au votat împotrivă, iar 83 s-au abținut.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1749
- Populația:
- 1211 locuitori
Țîbuleuca este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Dubăsari și la 74 km de Chișinău. Populaţia satului Țîbuleuca alcătuia 1211 de oameni în anul 2011. Satul Țîbuleuca a fost menționat documentar în anul 1749.
Comments
(0)