|
Noutăți la BAC
Candidații la sesiunea suplimentară de bacalaureat vor avea dretul să facă contestaţii dacă nu vor fi de acord cu rezultatele obţinute. Elementul de noutate se regăseşte în metodologia de examen care va fi aplicată în sesiunea de acest an.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, citat de IPN, noua prevedere va spori șansele elevilor care vor opta pentru o evaluare suplimentară şi pentru o calitate mai bună a verificării inițiale.
Ministrul Monica Babuc a solicitat șefilor Organelor Locale de Specialitate în Domeniul Învățământului (OLSDI) să asigure o atmosferă prielnică desfășurării BAC-ului, astfel încît toți candidații să fie informați despre drepturile, dar și obligațiile pe care le au.
Numărul elevilor care vor susține în acest an evaluările naționale la ciclul primar este de 32258, la ciclul gimnazial – 30411, iar examenul de bacalaureat – 18776.
Sesiunea de bacalaureat 2018 se va desfășura în perioada 5-22 iunie. Examenele vor începe marţi, 5 iunie, pentru alolingvi, la limba şi literatura română. Pe 8 iunie, va avea loc cel de-al doilea examen – la limba de instruire, iar pe 12 iunie se va desfășura examenul la limba străină. Următorul examen va avea loc pe 15 iunie, când elevii de la profilul real vor susține examenul la matematică, iar cei de la profilul umanist la istorie. Cei din instituțiile de învățământ cu profil vor susține examen la arte sau la sport. Pe 19 iunie, candidații la BAC vor susține examenul la alegere: geografie, fizică, chimie, biologie, matematică, istoria românilor și universală şi informatică. Sesiunea de se va încheia pe 22 iunie, cu examenul la limba maternă pentru ucraineni, găgăuzi și bulgari. Sesiunea suplimentară de bacalaureat urmează a fi anunţată.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1622
- Populația:
- 1203 locuitori
Chirianca este un sat şi comună din raionul Străşeni. Chirianca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Strășeni și la 42 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1203 oameni. Satul Chirianca a fost menționat documentar în anul 1622.
Comments
(0)