25 may 2018, 12:00 Moldovan reality views 11664
Din ce surse obțin moldovenii banii
25 may 2018, 12:00 Moldovan reality views 11664

Din ce surse obțin moldovenii banii

Pentru anul 2017, 211.208 de persoane fizice, cetățeni ai Republicii Moldova, au depus la Serviciul Fiscal de Stat declarațiile cu privire la impozitul pe venit.

Conform datelor prezentate astăzi de către Fisc, acest număr este în creștere cu peste 10 mii de persoane față de anul 2016, scrie bizlaw.md.

Cei mai mulți și-au declarat veniturile utilizând Declarația rapidă, disponibilă la oficiile Serviciului Fiscal de Stat, circa 82 la sută, cu aproximativ 8,3% mai mult decât în anul 2016. Tot în creștere a fost și numărul declarațiilor electronice depuse. Acesta a crescut cu 194% fată de anul 2016 și a ajuns la 16.191. Conform datele prezentate de autorități, declarațiile depuse pe suport de hârtie s-au redus cu 6 la sută.

În majoritatea cazurilor, veniturile au fost obținute din salariu, peste 41 miliarde de lei sau în creștere cu 13 la sută față de anul 2016. Dividendele au adus persoanelor fizice peste 4,6 miliarde de lei, în creștere cu 22%, iar din livrarea produselor agricole s-au adunat aproximativ 3 miliarde de lei, înregistrându-se o creștere de 58 la sută. În anul 2017 s-au redus doar veniturile obținute drept câștiguri la jocurile cu noroc și cele din campaniile promoționale. Acestea au scăzut cu 30% și, respectiv, 60%.

Suma totală a veniturilor persoanelor fizice în anul 2017, atestată de către Serviciul Fiscal de Stat, este de peste 53,72 miliarde de lei. Aici fiind incluși și banii obținuți din royalty sau din transmiterea în locațiune a proprietății. Cifra este în creștere cu 10,9 miliarde de lei sau cu 25,4% față de anul 2016. Din această sumă, impozitul perceput a fost de peste 4,19 miliarde de lei, în creștere cu 33,2 la sută.

Din veniturile obținute în anul 2017, aproximativ 30 de mii de persoane au decis să transfere doi la sută din impozitul achitat ONG-urilor. Aceasta reprezintă circa 6,72 milioane de lei.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1443
Populația:
2362 locuitori

Cioara este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Cioara este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 65 km de orașul Hîncești și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2362 de oameni. Satul Cioara a fost menționat documentar în anul 1443.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.