|
”Teroriștii telefonici” își caută cu lumînarea o ”bombă” în lege
Lidia Ceban
La Chișinău, doar într-o lună și jumătate, au fost înregistrate opt alarme false cu bombă. Fiecare apel fals costă 15-45 de mii de lei, în funcție de genul de activitate al instituției amenințate. Reprezentanții organelor de drept și experții consideră că măsurile de pedepsire a "teroriștilor telefonici" trebuie înăsprite prin obligarea acestora de a compensa pierderile.
Testat pe propria persoană
Anual, la pupitrul dispeceratului 902 (din 29 martie – Serviciul Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă 112) ajung suficient de multe anunțuri privind minarea instituțiilor de stat și a celor private. Infractorii telefonează și comunică despre o presupusă minare a instituțiilor de învățămînt, primăriilor, Aeroportului Internațional, misiunilor diplomatice, instituțiilor medicale, băncilor, în acest an lista a fost completată și cu instanțele de judecată. Din fericire, toate alarmele s-au dovedit a fi false. Dar ținînd cont de situația complicată din lume, numărul sporit al actelor teroriste și consecințele teribile ale detonării dispozitivelor explozive, aceste amenințări la adresa vieților omenești nu pot fi desconsiderate.
Potrivit informațiilor pe care a reușit să le obțină NOI.md, de obicei, la parvenirea mesajului privind plasarea unei bombe într-o clădire, reacționează concomitent mai multe subdiviziuni ale MAI, printre care serviciile de salvatori și pompieri de la Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, angajații serviciului Bomb-Teh, chinologi și polițiști.
Acum opt ani, autorul acestor rînduri a avut ocazia să fie printre cei aflați în epicentrul unei situații excepționale. Era pe 29 iunie 2010. În acea zi avea loc ședința Consiliului municipal Chișinău, unde era dezbătută aprins chestiunea modificării Legii privind statutul municipiului. La un moment dat, în sală au intrat polițiști, care au anunțat că în clădirea Primăriei at fi amplasată o bombă și i-au rugat pe toți să iasă în liniște afară. Din clădire au fost evacuați toți angajații. Nu ne era frică, căci exista speranța că este o alarmă falsă. Dar însăși atmosfera era nițel înfricoșătoare – prezența geniștilor, pompierilor, poliției și măsurile operaționale de investigație efectuate în clădire.
Jurnaliștii se adunaseră în holul de la etajul unu al Primăriei și discutau despre această situație cu șeful poliţiei municipale, vicecomisarul Chişinăului, Silviu Mușuc. El a relatat că, din fericire, toate apelurile telefonice precedente privind bombele au fost false, dar ele nu pot fi ignorate: dar dacă pericolul exploziei este real? Silviu Mușuc a menționat că, în asemenea situații, este mai bine să te asiguri, să nu pierzi vigilența în speranța că este doar o nouă farsă.
Specialiștii, pas cu pas, verificau încăperile Primăriei, dar așa și nu au găsit nimic. Peste o săptămînă, organele de drept l-au reținut pe "glumeț". Era un originar din Ocnița de 26 de ani, care a spus că făcea o beție cu prietenul și, la propunerea acestuia, beat fiind, a decis să facă o glumă și să anunțe amplasarea unei bombe.
Continuarea articolului citiți pe noi.md.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 63 locuitori
Novaia Jizni este un sat din cadrul comunei Ofatinți din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîbnița și la 95 km de Chișinău. Populaţia satului Novaia Jizni alcătuia 63 de oameni în anul 2012. Satul Novaia Jizni a fost înființat în anul 1924.
Comments
(0)