31 january 2018, 12:35 Moldovan reality views 12936
Nazaria: Majoritatea cetățenilor sînt pentru păstrarea statalității
31 january 2018, 12:35 Moldovan reality views 12936

Nazaria: Majoritatea cetățenilor sînt pentru păstrarea statalității

Apelurile la lichidarea statului promovate la nivel local trebuie curmate, a declarat politologul și istoricul Sergiu Nazaria, intervievat de NOI.md.

Comentînd declarația semnată recent de șase localități din raioanele Căușeni, Edineț, Ștefan Vodă și Ialoveni cu privire la unirea Republicii Moldova cu România, istoricul a remarcat că majoritatea cetățenilor sînt împotriva acestor inițiative.

„Cine vrea să se unească, să o facă personal. Dar nu e cazul să fie promovate asemenea chemări la lichidarea statului, la nivel oficial. Această guvernare s-a discreditat complet prin acțiunile sale. Trebuie să înțelegem că majoritatea populației, 80 la sută dintre cetățeni, sînt pentru păstrarea statalității Republicii Moldova. Eu personal nu susțin asemenea apeluri", a menționat Nazaria.

În opinia lui, Republica Moldova ar trebui să urmeze exemplul țărilor europene, care au prevăzute în legislație sancțiuni pentru chemările la distrugerea statului. Expertul a amintit despre cazul Cataloniei.

„La nivel individual, cred că nu trebuie să existe astfel de pedepse, dar, cu siguranță, asemenea situații trebuie reglementate de legislație. De exemplu, ceea ce s-a întîmplat în Catalonia, liderii politici de acolo sînt persecutați penal. Cred că această experiență a statelor europene trebuie luată în calcul, deși eu personal sînt împotriva sancționării penale a persoanelor fizice. Cred că penalizați ar trebui altfel: să li se îngrădească accesul în politică, să nu fie promovați, votați de alegători", a precizat Sergiu Nazaria.

Anterior, Președinția a înaintat un demers Serviciului de Informații și Securitate, prin care a cerut să ia atitudine față de acțiunile cu caracter unionist întreprinse la nivel local. Instituția a condamnat în special dispoziția semnată de președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, cu privire la organizarea mai multor activități dedicate Centenarului Unirii Principatelor Române. În acest sens, Președinția a cerut SIS-ului să examineze acțiunile lui Dimitriu prin prisma legii penale.

Source: noi.md

Keywords:

statalitate , cetățean

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
194 locuitori

Salcia este un sat din cadrul comunei Botnăreşti, raionul Anenii Noi. Satul Salcia este situat la o distanță de 8 km de orașul Anenii Noi și la 40 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 194 de locuitori. Satul a fost înființat în anul 1859.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.