|
Armorialul General a fost completat cu noi distincţii
Parlamentul a instituit noi distincţii pentru contribuții remarcabile în diverse domenii. O decizie de înregistrare a "Medaliei Democrației", "Diplomei de Onoare" și "Diplomei Parlamentului Republicii Moldova" în Armorialul General al R. Moldova a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.
Noile distincţii vor fi oferite în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru merite deosebite și contribuții remarcabile în diferite domenii de activitate. Medaliile dar şi diplomele vor fi conferite de către Președintele Parlamentului atât cetățenilor Republicii Moldova, instituțiilor, organizațiilor, colectivelor de creație și unităților militare, cât și cetățenilor străini, instituțiilor, organizațiilor și colectivelor de creație din străinătate.
"Medalia Democrației" va fi acordată pentru contribuție în promovarea reformelor, apărarea drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor, promovarea tradițiilor parlamentarismului, pentru merite deosebite în domeniul profesional de activitate, precum și pentru devotament în misiunile speciale de asigurare a securității țării.
"Diploma de Onoare" va fi conferită pentru promovarea intereselor și imaginii Republicii Moldova, tradițiilor și valorilor naționale, atât în țară, cât și peste hotare, pentru edificarea și valorificarea patrimoniului cultural al țării, pentru realizări deosebite în activitatea didactică și de cercetare, pentru consolidarea relațiilor diplomatice bilaterale și de colaborare cu parlamentele naționale ale altor state.
"Diploma Parlamentului Republicii Moldova" urmează a fi conferită pentru contribuție substanțială la dezvoltarea științei, artei, culturii și sportului, pentru participare activă la elaborarea politicilor de stat, pentru activitate ireproșabilă în cadrul autorităților administrației publice centrale, pentru inițiativă civică și acțiuni filantropice, pentru succese remarcabile la studii și ocuparea locurilor premiante la olimpiadele internaționale.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1575
- Populația:
- 2486 locuitori
Colicăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Colicăuţi şi Trestieni. Suprafaţa totală a localităţilor din cadrul comunei alcătuieşte aproximativ 3.70 kilometri pătraţi. Satul Colicăuţi este situat la o distanţă de 7 km de orașul Briceni. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2486 de oameni. Prima atestare documentară a satului Colicăuţi din âinutul Hotin datează din iulie 1575. În vechime satul s-a numit Culiceni.
Comments
(0)