09 january 2017, 11:00 Moldovan reality views 7372
Școlile în care așa și nu a mai sunat primul sunet de clopoțel (Video, Foto)
09 january 2017, 11:00 Moldovan reality views 7372

Școlile în care așa și nu a mai sunat primul sunet de clopoțel (Video, Foto)

Nu în toate instituțiile de învățămînt general astăzi elevii s-au aranjat la careu.

Aproape la douăzeci de școli primare și medii nu au avut loc manifestările solemne, prilejuite de Ziua Cunoștințelor. Peste o mie de elevi au fost nevoiți să se familiarizeze cu astfel de termen precum „optimizarea" de la o vîrstă fragedă, relatează NOI.md.

În prima zi a lunii septembrie instituțiile de învățămînt din 10 raioane nu și-au deschis ușile pentru elevi. Este o consecință a hotărîrii Guvernului privind optimizarea, necesitatea adoptării căreia autoritățile o explică prin numărul insuficient de elevi în clase. Foarte metaforic a explicat Parlamentului situația privind „reforma" instituțiilor de învățămînt viceministrul Educației, Culturii și Cercetărilor Lilia Pogolșa care a declarat că „şcolile nu sunt doar izvor de cunoştinţe, dar şi de viaţă, iar acolo unde se închid şcolile, satele şi familiile tinere au de suferit". Cu toate acestea, datele furnizate de direcțiile raionale de învățămînt sînt în contradicție cu declarațiile oficiale. În cele mai multe cazuri, școala avea peste 60 de elevi, ceea ce nu poate servi drept temei pentru închiderea instituției.

Astfel, doar în cele trei școli din raionul Strășeni optimizate în urma „reformei" au învățat 235 de copii. Într-un gimnaziu și două școli primare din raionul Călărași care au fost, de asemenea, lichidate, au învățat 225 de copii, la gimnaziul „optimizat" din satul Sofia, raionul Drochia au învățat 95 de copii, în satul Botnărești, raionul Anenii Noi au învățat 94 de copii, iar în școala primară din satul Mașcauți, raionul Criuleni - 69 de copii. Afirmația Guvernului privind clasele „deficitare" se adeverește doar în cazul școlii primare din satul Pivniceni, raionul Dondușeni, unde au fost doar 10 elevi.

Ca urmare a optimizării 1,2 mii de elevi sînt nevoiți să meargă la instituții de învățămînt care în unele cazuri se află departe de locul de trai a acestora. Foștii elevi ai gimnaziului din satul Tuzara, raionul Călărași zilnic urmează să meargă la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri", situat în satul Scumpia, raionul Fălești. Distanța dintre localități depășește (!) 60 km sau 120 km în ambele direcții. Ceilalți elevi au fost mai „norocoși". Astfel, cei care au învățat la gimnaziul din satul Sacarovca raionul Sîngerei au fost transferați la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir", situat în centrul raional. Zeci de elevi vor fi nevoiți să parcurgă în fiecare zi cîte15 km în ambele direcții.

Optimizarea instituțiilor de învățămînt i-a afectat semnificativ nu numai pe elevi, ci, desigur, și cadrele didactice din școlile, în care s-a decis să se realizeze „reforma" sistemului. Un studiu efectuat de Institutul de Politici Publice a arătat că disponibilizările masive de cadre didactice cu experiență au dus la o creștere semnificativă a deficitului de personal în domeniul educației, iar majoritatea profesorilor care activează au calificare joasă. Timp de 10 ani de la începutul optimizării au fost reduse peste 9 000 de cadre didactice. Aproximativ 80 la sută dintre aceștia nu au revenit în sistemul de învățămînt, unii dintre ei chiar au părăsit țara.

Source: www.noi.md

Keywords:

scoala , optimizare

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1897
Populația:
591 locuitori

Pepenii Noi este un sat din cadrul comunei Pepeni, raionul Sîngerei. Satul Pepenii Noi se află la distanța de 26 km de orașul Sîngerei și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 591 de oameni. Localitatea a fost fondată în anul 1897.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.