14 april 2017, 15:45 Moldovan reality views 4893
Încă 25 de zile de arest la domiciliu pentru un fost ministru
14 april 2017, 15:45 Moldovan reality views 4893

Încă 25 de zile de arest la domiciliu pentru un fost ministru

Instanța a admis ieri parțial demersul procurorului în ceea ce privește prelungirea arestului la domiciliu a fostului ministru al Agriculturii Eduard Grama. Astfel, Grama va sta încă 25 de zile în arest la domiciliu.

„Considerăm că este o decizie neîntemeiată pentru că procurorul nu a prezentat probe care să justifice prelungirea arestului la domiciliu în privința domnului Eduard Grama. Demersul prezentat astăzi este identic cu cel prezentat în luna martie, atunci cînd s-a aplicat arestul la domiciliu. Dar, potrivit Codului de Procedură Penală, trebuie să fie prezentate probe care justifică prelungirea măsurii preventive. Argumentele și dovezile noastre au fost plauzibile, dar nu au fost auzite", afirmă avocatul fostului ministru al Agriculturii.

De asemenea, acesta a anunțat că se va contesta decizia instanței în privința prelungirii arestului la domiciliu, iar procurorul afirmă că 25 de zile sînt suficiente pentru a continua urmărirea penală.

„Noi sîntem întotdeauna pe baricade diferite. Partea apărării nu este de acord cu pertea acuzării și invers. Dacă consideră necesar să contesteze, bine. Vom încerca să aducem argumente plauzibile și în instanța de recurs pentru a ne apăra poziția", spune procurorul.

Totodată, acuzarea afirmă că s-a stabilit ce bani a primit Eduard Grama, dar a refuzat să spună despre ce sumă de bani ar fi vorba. „Mai sînt efectuate cercetări și în privința altor capete. Cu detalii suplimentare vom reveni cînd urmărirea penală va fi finisată."

Source: agora.md

Keywords:

ministru , arest

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1623
Populația:
2042 locuitori

Budăi este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Localitatea este situată la distanța de 5 km de orașul Telenești şi la 86 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2042 de oameni. Prima mențiune documentară a satului datează din anul 1623.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.