25 december 2016, 13:40 Moldovan reality views 13582
Autoritățile vor intensifica controalele veterinar-sanitare
25 december 2016, 13:40 Moldovan reality views 13582

Autoritățile vor intensifica controalele veterinar-sanitare

Inspectoratul General al Poliției (IGP), Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și Agenția pentru Protecția Consumatorului (APC) au anunțat că vor intensifica, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, controalele în magazinele și piețele agroalimentare din țară, informează MOLDPRES.

Șeful Direcției investigarea fraudelor economice al IGP, Alexei Bacoș, a menționat, în cadrul unei conferințe de presă de astăzi, că în timpul sărbătorilor de iarnă crește volumul mărfurilor comercializate în piețe și magazine, care, de multe ori, nu corespund normelor sanitare sau sînt păstrate în condiții anti-sanitare.

„În ajunul sărbătorilor, pe piața internă se atestă un volum mare de produse de origine străină, care deseori nu sînt certificate în modul stabilit de lege, sînt contrafăcute și pun în pericol viața cetățenilor. Poliția va întreprinde un șir de acțiuni pentru a identifica agenții economici, care nu se vor conforma cerințelor legale", a spus Bacoș.

La rîndul său reprezentantul ANSA, Sergiu Sîrghi, a afirmat că „oamenii ar trebui să fie mai responsabili de sănătatea lor și să procure alimente doar din locurile special amenajate, certificate și monitorizate de organele de resort, pentru a putea preveni cazurile de intoxicație sau îmbolnăvire cu produsele neverificate și netestate".

Totodată, șeful Direcției control produse alimentare și servicii din cadrul APC, Veaceslav Ciuhrii, a recomandat cetățenilor să nu procurare produse alimentare doar pentru faptul că sînt ieftine, însă să fie atenți și la alte particularități ce scot în evidență calitatea, data producerii, termenul de valabilitate, condițiile de păstrare și transportare a acestora. „Oamenii sînt îndemnați să facă cumpărături doar în locurile autorizate, unde în orice situație pot cere despăgubiri sau se pot adresa organelor responsabile pentru luarea măsurilor în privința unor deficiențe depistate", a opinat Ciuhrii.

Source: www.moldpres.md

Keywords:

control , alimentatie , produse , piata

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1574
Populația:
2794 locuitori

Oxentea este un sat şi comună din raionul Dubăsari. Oxentea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 34 km de orașul Dubăsari și la 82 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2794 de oameni. Satul Oxentea a fost menționat documentar în anul 1574.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.