|
Femeile sînt obligate să iasă la pensie cu 6 ani mai tîrziu
Parlamentul Republicii Moldova a obligat femeile din Moldova să se pensioneze cu șase ani mai târziu decât o puteau face pînă acum.
Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul Legii privind reformarea sistemului de pensii, care a fost anterior aprobat de Guvern, la doar cîteva zile după ce a fost supus dezbaterilor publice.
Proiectul a provocat discuții aprinse în Parlament, care au început încă la ședința comisiilor de specialitate și au continuat în cadrul ședinței plenare. Proiectul a fost votat de 51 de deputați.
Principala modificare este egalarea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați. Dacă inițial se propunea ca femeile să se pensioneze la vîrsta de 62 de ani, iar bărbații la 65, atunci în varianta finală a fost aprobată vîrsta standard de pensionare care constituie 63 de ani.
Potrivit proiectului, începînd cu 1 iulie 2017 vârsta de pensionare se va majora anual cu patru luni pentru bărbați, și cu cîte șase pentru femei, pînă la atingerea vîrstei de 63 de ani.
Femeile care vor naște și educa cinci sau mai mulți copii pînă la vîrsta de opt ani, vor putea să se pensioneze cu trei ani mai devreme, iar persoanele angajate la munci deosebit de grele și cu un grad sporit de risc, se vor putea pensiona cu opt ani mai devreme. Noul sistem va face ca venitul obținut după anul 1999 să corespundă cu venitul care este la moment, ceea ce va duce automat la majorarea pensiei, susțin autorii.
Totodată, stagiul de cotizare la bugetul asigurărilor sociale a fost majorat la 34 de ani, astfel fiind stabilit stagiu de cotizare unic atât pentru femei cît și pentru bărbați. Și în acest caz, trecerea se va face gradual mărindu-se cu 6 luni anual, cu începere de la data de 1 iulie 2017.
Astfel, pentru bărbați stagiul de cotizare va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018, iar pentru femei începând cu anul 2025. Potrivit proiectului inițial, se propunea majorarea graduală a stagiului necesar de cotizare pentru femei de la 30 ani la 33 ani, iar pentru bărbați de la 33 ani la 36 ani.
Totodată, stagiul minim de cotizare pentru a beneficia de dreptul la pensie va constitui 17 ani. Cetățenii care la momentul atingerii vîrstei de pensionare nu vor avea acest stagiu, vor beneficia de o indemnizație. Indexarea pensiei se va face doar cu condiția dacă creșterea anuală a prețurilor va fi mai mare de 2 la sută.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Алкогольный геноцид - выстрел крупным калибром по разуму
- В зоопарке жила старая лисица
- Эффективная чистка печени всего одним стаканом этого напитка
- Вы не можете спать, у вас ломкие ногти и выпадают волосы? Вот то, что вы пропустили
- Памятка для родителей
- Что происходит в организме после употребления Кока-Колы
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1807
- Populația:
- 1068 locuitori
Ciumai este un sat din cadrul comunei Vinogradovca, raionul Taraclia. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Taraclia și la 161 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1068 de oameni. Satul Ciumai a fost atestat documentar în anul 1807.
Comments
(0)