|
Moldovenii promovează Eco-Diplomația
Recent, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a organizat un eveniment dedicat promovării Eco-Diplomației.
În cadrul evenimentului, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei Republicii Moldova în SUA, împreună cu şefii misiunilor diplomatice acreditate în SUA, au semnat o Declarație comună prin care s-au angajat să susțină eforturile administrației or. Washington D.C. de îmbunătățire a condițiilor de trai din punct de vedere al mediului ecologic și de dezvoltare sustenabilă al acestuia. Aceasta urmînd a fi realizat inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și promovarea utilizării energiei regenerabile, utilizarea/sortarea deșeurilor, etc.
Începînd cu anul 2009, Departamentul de Stat al SUA a promovat în cercurile diplomatice diverse acțiuni pe dimensiunea Eco-Diplomacy, care au creat o platformă solidă pentru efectuarea schimbului de experiență în gestionarea Ambasadelor conform celor mai bune practici în domeniul ecologic. De asemenea, această platformă a servit drept imbold pentru alte capitale ale lumii precum Roma, Italia, Bangkok, Thailanda ș.a. de a lansa platforme Eco similare, care să promoveze aplicarea principiilor ecologice în procesul de gestionare a clădirilor și reședințelor misiunilor diplomatice.
Inițiativa Eco-Diplomacy a fost lansată în aprilie 2009 de către Hillary Clinton, ex Secretar de Stat al SUA, cu scopul de a promova principii de viață ecologică sustenabilă, în vederea optimizării efectelor negative asupra mediului a imobilelor ce aparțin Departamentului de Stat nu doar în SUA, dar și în întreaga lume. Avînd în vedere faptul că Departamentul de Stat reprezintă interesele naționale ale SUA în domeniul relaţiilor politice, economice dar și culturale, administrația SUA atribuie o importanță sporită respectării principiilor ecologice în activitatea misiunilor diplomatice ale Statelor Unite în toate țările lumii, în așa fel promovînd viața Eco la nivel local, dar și internațional, în țările unde SUA este reprezentată.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1601
- Populația:
- 2840 locuitori
Zguriţa este un sat şi comună din raionul Drochia. Zguriţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 22 km de orașul Drochia și la 182 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2840 de oameni. Satul Zgurița a fost menționat documentar în anul 1601.
Comments
(0)