|
Moldova și Ucraina vor construi un segment de cale ferată
Republica Moldova și Ucraina vor lansa în curînd un proiect privind construcția căii ferate pe segmentul Basarabeasca-Berezino, care va asigura conexiunea între cele două țări prin ocolirea regiunii transnistrene.
Astfel, proiectul privind construcția (restaurarea) căilor ferate pe tronsonul Berezino-Basarabeasca se află în etapa de pregătire și pînă la finele anului 2016 va fi efectuată reparația capitală a 6 km de căi pe segmentul Arțiz-Berezino. Acest lucru a fost discutat în cadrul unei întrevederi a reprezentanților ÎS „Calea Ferată din Moldova" și SA „Ukrzaliznîția".
Potrivit Centrului de presă al Căilor Ferate de la Odessa, la ședință au participat șeful Departamentului Dezvoltare și Politică Tehnică a SA „Ukrzaliznîția" Vladimir Șiș, șeful filialei regionale Calea Ferată din Odessa, Grigori Boiko. Partea moldovenească a fost reprezentată de vicedirectorul general pentru deservire tehnică şi reparaţii, Miron Gagauz, vicedirectorul general pe activitatea comercială, Grigore Condurache, și alți reprezentanți ai conducerii ambelor căi ferate.
După cum s-a menționat la întrevedere, pentru conexiunea căii ferate din Moldova cu cea a Ucrainei la frontiera de stat deja au fost obținute coordonatele în sistemul de coordonate „MOLDREF" (sistemul unic de coordonate al Moldovei pentru toate tipurile de lucrări geodezice, cartografice, cadastrale și de trasare). Ambele părți au constatat posibilitatea organizării unui punct comun de evidență a trecerii trenurilor și transmitere a vagoanelor cu schimbul locomotivei la stația Basarabeasca. După inaugurarea punctului de trecere interstatal Berezino-Basarabeasca, părțile au reiterat posibilitatea organizării transportului de călători pe tronsonul Arțîz-Basarabeasca-Reni.
De asemenea, a devenit cunoscut faptul că, în urma organizării transportului de mărfuri prin segmentul Arțîz-Basarabeasca, în direcția portului Reni și a stației Galați distanța parcursă de tren pe teritoriul Moldovei se micșorează de la 240 pînă la 127 km. Acest lucru contribuie la reducerea tarifelor de transport pe teritoriul Moldovei, oferă posibilitatea de a comuta traficul de mărfuri prin stația Berezino.
Totodată, partea moldovenească garantează o reducere a tarifelor proporțională cu scăderea distanței, în vederea micșorării costului total al transportului pe teritoriul celor două țări în perioada de răscumpărare a proiectului.
Părțile au convenit să promoveze o politică tarifară echilibrată, în scopul atragerii unui volum suplimentar de transport de mărfuri.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1816
- Populația:
- 2124 locuitori
Cairaclia este un sat şi comună din raionul Taraclia. Cairaclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Taraclia și la 153 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2124 de oameni. Satul Cairaclia a fost menționat documentar în anul 1816.
Comments
(0)