|
Salariile personalului unor servicii diplomatice, suplinite
Guvernul a adoptat unele modificări în structurile, efectivele de personal şi indemnizaţiile de funcţie ale instituţiilor serviciului diplomatic al Republicii Moldova peste hotare.
La propunerea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în scopul optimizării și asigurării bunei funcționări a serviciilor diplomatice, au fost modificate indemnizațiile de funcție lunară pentru ambasadele din Ucraina, Germania, Reprezentanţa Permanentă a Republicii Moldova pe lîngă Oficiul ONU la Geneva, Marea Britanie, Portugalia, Spania, Canada și Japonia. Precum și pentru consulatele din Frankfurt pe Main, Odesa și Iași.
Pentru personalul ambasadelor salariul lunar, în total, a fost majorat cu $17950. Cu excepția personalului din Marea Britanie, din al cărei personal a fost exclusă funcția de consilier comercial-economic. Pe cînd pentru personalul consulatelor salariile au fost micșorate, în total, cu $5440.
În total cheltuielile pentru salariile personalului respectivelor servicii diplomatice se suplinesc cu $162,6 mii/an sau cca 3,3 mil. lei/an.
Mai semnificativ au fost majorate salariile pentru Reprezentanţa Permanentă pe lîngă Oficiul ONU: pentru ambasador – de la 2000$ la 3500$, pentru consilieri – de la 1700$ la 2800$, pentru secretar – de la 1600$ la 2800$ și pentru contabil-șef și administrator (șofer), respectiv, de la $1200$ și $1100$ la 2100$ și 1925$.
În majoritatea ambasadelor majorarea vine prin completarea personalului cu o funcție de consilier comercial-economic.
La consulatul de la Odesa au fost excluse funcțiile de contabil și șofer. La cel din Iași a fost exclusă o funcție de consul. Și la consulatul din Frankfurt pe Main a fost micșorat salariul unui consul de la 1700$ la 1200$.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1671
- Populația:
- 1065 locuitori
Nucăreni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Nucăreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de oraşul Teleneşti şi la 82 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1065 de oameni. Satul Nucăreni a fost menționat documentar în anul 1671 cu denumirea Îndărătnici.
Comments
(0)