14 september 2016, 10:25 Moldovan reality views 4493
Moldova a discutat la Moscova realizarea prevederilor Acordul de Liber Schimb
14 september 2016, 10:25 Moldovan reality views 4493

Moldova a discutat la Moscova realizarea prevederilor Acordul de Liber Schimb

La 9 septembrie 2016, în orașul Moscova, a avut loc cea de-a 71-a ședință a Consiliului Economic al Comunității Statelor Independente (CSI).

În cadrul acestei reuniuni, delegația Republicii Moldova a fost condusă de către Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă D. Braghiș. Agenda evenimentului a inclus 27 de subiecte din diverse domenii de cooperare economică, toate fiind examinate de către reprezentanții statelor-membre ale organizației.

Subiectul principal pe care s-au axat discuțiile l-au constituit progresele înregistrate în procesul de realizare a prevederilor Acordului Zonei de Liber Schimb, semnat la 18 octombrie 2011, precum și rezultatele îndeplinirii Planului de acțiuni în vederea realizării celei de-a doua etape (2012-2015) a Strategiei de Dezvoltare Economică a CSI pentru perioada de pînă în anul 2020.

Participanții la întrunire au examinat punerea în aplicare a Conceptului de armonizare a sistemelor naționale de gestionare a traficului aerian din statele CSI, Programul-cadru de cooperare a statelor membre ale CSI în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare pentru perioada de pînă în anul 2020 "Cooperarea "ATOM - CSI".

Au fost aprobate proiectele acordurilor privind schimbul de informații necesare pentru identificarea și controlul costurilor vamale ale mărfurilor în țările CSI, cele referitor la colaborarea statelor CSI în domeniul ridicării nivelului de cunoștințe a consumatorilor în domeniul dreptului.

Participanții la ședință au aprobat, de asemenea, proiectul noii redacții a Acordului de cooperare în domeniul carantinei plantelor, Conceptul de formare și de dezvoltare a pieței proprietății intelectuale a țărilor CSI, Protocolul referitor la introducerea modificărilor în Acordul privind cooperarea în domeniul protecției juridice și cel al protecției proprietății intelectuale, precum și crearea Consiliului Interstatal privind protecția juridică și cea a proprietății intelectuale, Prognoza producției și consumului de resurse energetice din țările CSI pentru perioada de pînă în anul 2030, Planul de acțiuni prevăzute pentru realizarea Strategiei de dezvoltare a activității hidro-meteorologice ale statelor CSI (a doua etapă: 2016-2020).

Consiliului Economic i-a fost prezentat un raport privind dezvoltarea politicii în domeniul concurenței și rolului autorităților antimonopoliste în rezolvarea problemelor social-economice (în baza experienței Federației Ruse).

Membrii Consiliului Economic au luat cunoștință de informația cu privire la realizarea Măsurilor comune ale țărilor CSI privind prevenirea și controlul febrei aftoase în perioada de pînă în anul 2020, cu privire la regimurile de reglementare în domeniul supravegherii și reglementării bancare în statele CSI, Programului-țintă Interstatal "Recultivarea teritoriilor statelor afectate de producțiile în baza explorării uraniului".

Participanților la întrunire le-a fost prezentată imaginea de ansamblu a politicii comerciale a Republicii Moldova, informații cu privire la ameliorarea pămînturilor agricole din țările CSI și perspectivele de dezvoltare ale acestora, despre realizarea Conceptului de formare a sistemului interstatal de pregătire, recalificare și instruire avansată în domeniul informațiilor științifice și tehnice.

În plus, participanții la reuniune au discutat o serie de probleme bugetar-fiscale și organizatorice.

După ce au fost luate în considerare observațiile și sugestiile făcute în timpul discuțiilor, proiectele documentelor vor fi înaintate spre examinare Consiliului premierilor guvernelor CSI.

Potrivit deciziei oficialilor, viitoarea ședință urmează să se desfășoare la 9 decembrie 2016, în orașul Moscova.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
1758 locuitori

Săseni este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bahu și Săseni. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Călărași și la 72 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1758 de oameni. Satul Săseni a fost menționat documentar în anul 1437.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.