|
Filat renunță la șefia PLDM
Fostul premier, Vlad Filat a anunțat într-o postare pe facebook că renunță la șefia PLDM.
"În calitatea mea de preşedinte al PLDM, consider că, în cel mai scurt timp, trebuie de organizat congresul partidului. Congres care urmează să ajusteze Programul, Statutul, dar şi să ia decizii ce vizează conducerea partidului. La acest congres, eu îmi voi depune mandatul de preşedinte şi îmi voi suspenda calitatea de membru", spune Filat.
Este o decizie conştientă şi sper că această hotărâre a mea va permite PLDM- ului să acţioneze eficient, având o conducere funcţională. Sarcina noii conduceri a partidului este complicată, dar nu mai complicată decât cea care a fost în 2007. Dacă atunci am reuşit, cred că şi acum este posibil. Oamenii au nevoie de lideri cu caracter, de idei naţionale, nu de funcţionari. De aceea, la congres trebuie aleasă o conducere puternică şi luptătoare.
Dincolo de partea care vizează partidul, sarcina primordială este de a conveni cu opozanţii reali ai actualei guvernări, cu cei care îşi doresc să construiască o Moldovă cu adevărat europeană (ferindu-se de farisei de tipul lui Leancă, care este sub control total) asupra participării la alegerile prezidenţiale, având un candidat unic. Aceste alegeri sunt cruciale. Timp nu a mai rămas pentru implementarea unor agende străine. Este necesară o agendă proprie.
Eu voi continua lupta pentru a-mi demonstra nevinovăţia. Este extrem de greu, însă, eu ştiu că adevărul triumfă. Păcat că timpul nu-l poţi întoarce înapoi...
Rămân încrezut că Republica Moldova va reuşi, chiar dacă va mai dura.
Încă o dată ţin să le mulţumesc tuturor colegilor cu care pe parcursul timpului am luptat, am muncit şi am realizat atâtea lucruri bune. Mulţumesc celor care, deşi au rămas puţini, îmi dau sentimentul că nu sunt singur. Este foarte important pentru mine.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Эффективная чистка печени всего одним стаканом этого напитка
- Вы не можете спать, у вас ломкие ногти и выпадают волосы? Вот то, что вы пропустили
- Памятка для родителей
- Что происходит в организме после употребления Кока-Колы
- Дети и старики всегда помогут в трудную минуту...
- Чистка сосудов: рецепт отвара из семян льна
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 617 locuitori
Teleşeuca este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Teleşeuca și Teleşeuca Nouă. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Dondușeni și la 203 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 617 oameni. Satul Teleșeuca a fost menționat documentar în anul 1437.
Comments
(0)