17 april 2016, 15:00 Moldovan reality views 6605
Preţurile la medicamentele din Ucraina se „îngraşă” de trei ori până ajung în farmaciile din Moldova
17 april 2016, 15:00 Moldovan reality views 6605

Preţurile la medicamentele din Ucraina se „îngraşă” de trei ori până ajung în farmaciile din Moldova

Medicamentele din Ucraina ajung să coste de trei ori mai mult în timp ce parcurg calea de la întreprinderile unde sunt produse până la farmaciile din ţara noastră.

Profiturile marilor distribuitori de medicamente cresc constant datorită unei scheme bine puse la punct: cei care importă medicamente se ocupă şi de vânzarea lor prin nişte firme nou-create, astfel încât pot controla în întregime preţurile fără să le pese de consumatori.

O investigaţie realizată de portalul Anticorupţie.md arătă că lipsa de control din partea autorităţilor ar putea aduce pe piaţă medicamente ucrainene produse în zone necontrolate de autorităţile oficiale de la Kiev de firme învinuite că ar finanţa terorismul.

De exemplu, preparatul Fluconazol, un medicament destul de căutat, este importat din Ucraina cu 3,50 dolari (63,05 lei). Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Sănătăţii, în farmaciile din Chişinău medicamentul ajunge cu un preţ de aproape două ori mai mare - 5,91 dolari (118,50 lei). Între timp, în farmaciile din Ucraina preparatul este de patru ori mai ieftin - 1,38 dolari, adică nici 29 de lei. Altfel spus, dacă moldovenii ar cumpăra Fluconazol din ţara vecină ar economisi pentru fiecare sticluţă cel puţin 90 de lei.

Aceeaşi situaţie se repetă şi în cazul altor zeci de medicamente, afirmă autorii investigaţiei. Experţii spun că metodologia de calculare a preţurilor la medicamente favorizează îmbogăţirea celor cu afaceri în acest domeniu.

„Conform normelor europene, importatorul nu poate să fie şi distribuitor. Cu părere de rău, noi avem ce avem. La noi băieţii şmecheri s-au învăţat foarte bine cum să nu piardă din venit şi tot ei sunt şi importatori, şi distribuitori. Ce fac ei? Formează o altă firmă-păpuşă, precum că este un nou distribuitor, şi tot ei îşi distribuie lor", susţine vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Brega.

Potrivit informaţiilor furnizate de Agenţia Medicamentelor, 15 companii moldoveneşti aduc medicamente din Ucraina. Mai multe detalii despre schemele pe piaţa farmaceutică aflaţi în investigaţia realizată de Anticorupţie.md.

Source: www.jurnal.md

Keywords:

medicamente , preţ , farmacii , import

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1627
Populația:
1843 locuitori

Todireşti este un sat din cadrul comunei Chetrosu, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Anenii Noi și la 20 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1843 de oameni. Satul Todireşti a fost menționat documentar în anul 1627.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.