26 february 2016, 10:18 Moldovan reality views 6188
Corneliu Gurin: Îmi depun mandatul de Procuror General
26 february 2016, 10:18 Moldovan reality views 6188

Corneliu Gurin: Îmi depun mandatul de Procuror General

Procurorul General, Corneliu Gurin, şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţine. Potrivit lui, această decizie a fost luată după ce Parlamentul a aprobat noua Lege a Procuraturii. Acesta renunță la funcția pe care o deține începând cu 1 martie curent.

Totodată, Gurin a mulțumit deputaților pentru că au adoptat ieri noua Lege cu privire la Procuratură și a declarat că acum este cazul să înceapă schimbările de la vârf instituţiei, fără suspiciuni: "Vă mulțumesc sincer că ați votat Legea Procuraturii. Legea permite ca mandatul procurporului general să se incheie în aprilie 2016. Iată de ce am decis să vin în fața Parlamentului pentru a-mi depune mandatul. Urmează schimbări sistemice pentru reformarea sistemului", a precizat Procurorul General Corneliu Gurin.

Menționăm că Legea cu privire la Procuratură a fost aprobată, ieri, de Parlament, în lectură finală, cu votul a 65 de deputaţi. Modificările vor intra în vigoare numai după revizuirea Constituţiei.

Documentul presupune inclusiv depolitizarea Procuraturii. Astfel, procurorul general va fi numit de preşedintele ţării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pe un mandat de şapte ani, şi nu cinci aşa cum este în prezent.

Noua Lege cu privire la Procuratură mai prevede lichidarea procuraturii militare, a celor specializate şi a celor teritoriale. Proiectul de lege a fost discutat, anterior, cu reprezentanţii societăţii civile şi a primit aviz favorabil de la experţii Comisiei de la Veneţia.

Reforma procuraturii este un angajament pe care Moldova şi l-a asumat în faţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei.

O dată eliminată această restanţă, Consiliul Europei ar putea decide să scoată de sub monitorizare Republica Moldova, ceea ce va însemna recunoaşterea gradului de dezvoltare a democraţiei moldoveneşti.

Source: www.publika.md

Keywords:

procuror , demisie

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1624
Populația:
457 locuitori

Cucuieţii Vechi este un sat din cadrul comunei Alexăndreşti, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîșcani și la 195 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 457 de oameni. Satul Cucuieţii Vechi a fost atestat documentar în anul 1624.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.