|
Adresarea lui Mircea Snegur şi Petru Lucinschi
Foştii şefi de stat Petru Lucinschi şi Mircea Snegur au formulat o adresare în care au expus astăzi părerea vizavi de protestele organizate în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Într-o scrisoare comună, aceştia afirmă că, protestele au un specific cu totul aparte şi vin cu un sfat către oficiali şi cu un apel către manifestanţi.
"Vom spune de la bun început. Actualele proteste din Piaţa Marii Adunări Naţionale au un specific cu totul aparte. Ptotestatarii nu sunt reprezentanţi sau susţinători ai opoziţiei, cum ar fi firesc. Oamenii sunt chiar votanţi ai partidelor de la guvernare. Mai mult decât atât - cetăţenii, care au ieşit în Piaţă nu sunt adversarii cursului European al Ţării, ci - dimpotrivă, susţin în esenţă politica de integrare europeană, dar işi declară dezacordul total cu tergiversarea, ritmul prea lent al implementării reformelor, dezastrul în sistemul bancar şi lipsa de progrese în reformarea justiţiei.
Din poziţia experienţei noastre, venim cu un sfat: Este inadmisibil ca guvernanţii să se eschiveze de la discuţii, sau să încerce a le tergiversa prin diferite modalitaţi. Oricare zi de tărăgănare a dialogului constructiv, numai va agrava situaţia, care ar putea ieşi de sub control. Fireşte, orice tratative trebuie pregătite minuţios de către experţi. Dar la faza finală va trebui să participe conducerea de vârf şi liderii partidelor de la guvernare. Să nu punem la încercare răbdarea oamenilor. Ar fi un joc cât se poate de periculos, iar consecinţele le cunoaştem cu toţii din exemplele istoriei moderne de la vecinii mai îndepărtaţi şi nu prea îndepărtaţi. Să tragem concluziile cuvenite!
Avem apel şi către protestatari. Revendicările înaintate vor cere anumit timp pentru a putea fi realizate. Pentru aceasta este nevoie ca protestele să deruleze numai în mod paşnic, civilizat, fără excese. În nici un caz NU trebuie să provocăm vreun conflict intern. Obiectivul principal trebuie să fie bunăstarea Republicii Moldova, prezentul şi viitorul ei. Pacea în casele noastre, la locul de muncă, pacea în toată ţara o putem ocroti numai noi cu eforturi comune."
Source:
- Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
- Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
- Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
- Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
- АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
- МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Чувствуете постоянную усталость и слабость? Виноват дефицит этого минерала!
- Письменность: одно из важнейших изобретений
- Робот уборщик мусора в водоемах (Видео)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1979
- Populația:
- 1011 locuitori
Mălăieştii Noi este un sat din cadrul comunei Bălăbăneşti, raionul Criuleni. Satul are o suprafaţă de circa 0.42 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 3.20 km. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Criuleni și la 35 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1011 oameni. Satul Mălăieştii Noi a fost întemeiat în anul 1979.
Comments
(0)