16 august 2014, 14:39 Moldovan reality views 10525
Noi funcţionalităţi în SIA „e-Factura” - mai simplu, mai rapid, mai eficient!
Photo: edukanda.es
16 august 2014, 14:39 Moldovan reality views 10525

Noi funcţionalităţi în SIA „e-Factura” - mai simplu, mai rapid, mai eficient!

Factura electronică este implementată în multe ţări din Europa, fiind un standard, un instrument comod de interacţiune operativă între agenţii economici în activitatea lor pe piaţă. Totodată, privită din prisma administrării fiscale asigură transparenţă şi informare rapidă privind tranzacţiile facturate. Lansarea sistemul informaţional automatizat „e-Factura” în Republica Moldova reprezintă o etapă importantă în modernizarea şi eficientizarea actului de administrare fiscală din ţara noastră.

În 5 luni de la implementare, acest serviciu a fost utilizat de 1250 de companii (1508  utilizatori unici). În perioada de referinţă au fost generate 6747 de facturi, dintre care au fost finisate 4982.

Începînd cu 2 iunie curent acest serviciu este în exploatare experimentală. Respectiv, prevede eliminarea neconformităţilor depistate în faza pilot (11.02.2014-01.06.2014), ajustarea amplă la sistemele de contabilitate corporativă a companiilor şi adaptarea cadrului metodologic la aceste modificări. Drept urmare, în cadrul acestui sistem se realizează un şir de ajustări, care la moment sunt la etapa de testare.

Una dintre aceste îmbunătăţiri se referă la integrarea sistemelor de contabilizare a agenţilor economici cu SIA „e-Factura”. Această conexiune va asigura comunicarea directă, prin importarea datelor din sistemele de evidenţă contabilă, fără a fi necesară interacţiunea utilizatorului cu interfaţa „e-Facturii”. Totodată, sistemul va oferi posibilitatea efectuării operaţiunii de retur de mărfuri şi servicii prin emiterea facturilor fiscale şi facturilor de expediţie, anularea facturilor fiscale şi facturilor de expediţie, emiterea facturilor fiscale şi facturilor de expediţie către persoane fizice, autorităţi publice şi nerezidenţi.

Serviciul „e-Factura” asigură automatizarea acţiunilor rudimentare întreprinse de agenţii economici pentru generarea, semnarea, expedierea şi recepţionarea facturilor şi facturilor fiscale, dar şi a procedurilor de verificare fiscală privind aspectele contabile legate de facturare.

„Acest sistem vine în avantajul tuturor părţilor implicate în procesul de realizarea tranzacţiei economice şi aduce mai multă eficienţă, economisire de timp şi bani. Astfel, agentul economic nu mai e obligat să cumpere acele blanchete, să stea în rând sau să piardă timp pentru a se deplasa la instituţiile emitente de facturi/facturi fiscale, pentru că le poate crea şi transmite electronic. Datorită faptului că acest serviciu este conectat la SIA „Registrul general electronic al facturilor fiscale”, agentul economic este scutit de necesitatea înregistrării facturilor cu o valoare mai mare de o sută de mii, acestea reflectîndu-se automat în Registrul specificat. De asemenea, monitorizarea electronică prin intermediul “e-Facturii” va permite minimizarea efectuării controalelor tematice. Acest serviciu oferă posibilitatea optimizării procesului de raportare fiscală. Dezvoltarea serviciului electronic şi în perspectivă, va face posibilă anularea declaraţiei cu privire la T.V.A., deoarece ele vor fi generate automat în registrul fiscal de stat” - menţionează Vitalie Coceban, administratorul întreprindeii „Fiscservinform”, care asigură dezvoltarea şi întreţinerea tehnică a sistemului.

Etapa finală - de lansare în exploatare industrială, este planificată pentru ianuarie 2015 şi se propune a extinde segmentul utilizatorilor serviciului, prin includerea tuturor contribuabililor care fac obiectul livrărilor în baza de factură sau factură fiscală.

Pentru informaţii suplimentare privind SIA „e-Factura” accesaţi portalul www.servicii.fisc.md sau contactaţi cu încredere Centrul de Apel al Serviciului Fiscal de Stat, la numărul de telefon 0 800 1525.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1878
Populația:
989 locuitori

Cotovscoe este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Cotovscoe este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 32 km de municipiul Comrat și la 134 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 989 de oameni. Satul Cotovscoe a fost menționat documentar în anul 1878 cu denumirea Cîrlăneni.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.