![]() |
Photo: moldpres.md |
Iurie Leancă se menţine pe primul loc în topul celor mai influenţi politicieni
Prim-ministrul Iurie Leancă, prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), s-a clasat pe primul loc în "Top 50 cei mai influenţi politicieni ai lunii februarie". El este urmat de liderul PLDM, Vlad Filat şi de Preşedintele Parlamentului, Igor Corman. Topul a fost realizat de Institutul de Analiză şi Consultanţă Politică "Politicon" şi publicat astăzi, informează MOLDPRES.
Locul patru în top este ocupat de vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Şeful statului, Nicolae Timofti, s-a clasat pe locul cinci. Poziţia a şasea este ocupată de liderul Partidului Democrat Marian Lupu, acesta urcînd 11 poziţii în top. El este urmat de liderul fracţiunii parlamentare a liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ şi primarul capitalei, Dorin Chirtoacă.
Pe locurile nouă şi zece se situează prim-vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc, şi, respectiv, ministrul Educaţiei Maia Sandu. În premieră, în Top 10 nu se regăseşte liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, acesta clasîndu-se pe poziţia a 12-a. Potrivit “Politicon”, “căderea lui Voronin în top se explică prin absenţa lui, practic totală, din spaţiul public în luna februarie”.
Tot astăzi „Politicon” a făcut public şi Top 10 cele mai influente partide politice ale lunii februarie 2014. Primul loc în clasament revine PLDM. Locul doi este ocupat de PCRM, iar locul trei - de PD. Acesta este urmat de Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Reformator (PLR) şi Mişcarea Populară Antimafie. Clasamentul este continuat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Regiunilor din Moldova şi Partidul Popular din R. Moldova. Clasamentul este încheiat de Partidul Naţional Liberal (PNL).
Topul reprezintă o sinteză a notelor acordate politicienilor şi partidelor de 32 de experţi.
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Идея для сбора дождевой воды (Видео)
- Три кита знаменитой на весь мир системы педагога Антона Макаренко
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 370 locuitori
Sagaidac este un sat din cadrul comunei Bălţata, raionul Criuleni. Satul este situat la o distanţă de 23 km de oraşul Criuleni şi la 31 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 370 de oameni. Satul Sagaidac a fost întemeiat în anul 1910.
Comments
(0)