![]() |
Cum pot ajunge cetățenii moldoveni acasă din Rusia?
În condițiile închiderii Aeroportului Internațional Chișinău, cetățenilor moldoveni aflați în Rusia li se recomandă identificarea unui itinerar alternativ de călătorie în Republica Moldova prin România, cu tranzit prin Istanbul, Dubai, Belgrad etc.
Despre acest lucru a anunțat Ambasada Republicii Moldova la Moscova, răspunzînd la întrebările site-ului Noi.md.
De asemenea Ambasada a menționat că recepționează numeroase adresări prin intermediul poștei electronice, precum și telefonic, de la conaționalii aflați în Federația Rusă, care solicită recomandări și sprijin pentru a pleca spre Republica Moldova.
Lor le sînt oferite informațiile necesare, precum și recomandările de rigoare, fiind propuse cetățenilor și cursele de autocar spre Republica Moldova, cu ocolirea Ucrainei.
Secția consulară a ambasadei are un program de lucru intens cu cetățenii de luni pînă vineri, între orele 8.00-17.00. În caz de necesitate, programul poate fi prelungit, iar în afara programului de lucru, cetățenii care se confruntă cu situații de urgență pot apela Ambasada la numărul +7 929 964 9079, disponibil 24/24.
Primirea în audiență, acordarea asistenței și protecției consulare, precum și prestarea serviciilor cetățenilor este prioritatea funcționarilor secției consulare. Numărul conaționalilor care beneficiază de servicii consulare este de aproximativ 80 de cetățeni pe zi. În contextul situației din Ucraina, numărul acestora a crescut cu aproximativ 20
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Чувствуете постоянную усталость и слабость? Виноват дефицит этого минерала!
- Письменность: одно из важнейших изобретений
- Робот уборщик мусора в водоемах (Видео)
- Марк Катон, римский сенатор, выучил греческий язык в 80 лет
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 1130 locuitori
Naslavcea este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Naslavcea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 14 km de orașul Ocnița și la 243 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1130 de oameni. Satul Naslavcea este menționat documentar în anul 1437.
Comments
(0)