|
Obiectivele Strategiei Naţionale „Diaspora-2025”
Întru edificarea unei colaborări mai eficiente între ţara de origine şi diasporă, în Strategia Naţională „Diaspora-2025" au fost trasate mai multe obiective, unul dintre acestea fiind consolidarea organizaţiilor diasporale.
Potrivit registrului Biroului pentru Relații cu Diaspora (BRD), la moment, peste hotarele țării sunt înregistrate în jur de 250 de asociații, un număr infim de mic, dacă îl raportăm la numărul total al migranților moldoveni aflați peste hotare. Mai există o caracteristică a acestor organizații, în cea mai mare parte acestea sunt etnoculturale.
În opinia Tatianei Nogailâc, președintele Asociației „AssoMoldave" din Roma, Italia, crearea unei asociații de alt gen, decât cea culturală ar putea oferi mai multe oportunități pentru dezvoltarea personală, comunitară, dar și cea a țării în general.
„Mulți dintre noi muncesc și nu cunosc că acolo, pe loc, ar avea posibilitatea să crească profesional și să ofere unele servicii mai bune conaționalilor noștri. Asociațiile noastre, conform unei cercetări, sunt situate pe locul patru. Primele în acest top sunt asociațiile asistențiale, asociațiile care luptă pentru drepturile migranților, noi nu am ajuns încă la acest nivel. Un alt tip de asociații sunt cele care prestează servicii mult mai ample, cum ar fi ONG-urile. Iar noi ne situăm pe al patrulea plan, ca asociație etnică", a menționat Tatiana Nogailâc.
Potrivit liderului de programe, Angela Stafii, BRD va iniția cursuri de instruire pentru liderii de asociații privind crearea și gestionarea acestora.
„Noi am creat rețeaua de excelență de ordin economic, în care am atras 8-10 persoane, specialiștii de talie foarte înaltă dinafară, Fondul Monetar Internațional, universități cu renume, specialiști din diferite companii care au deja o experiență și am elaborat împreună cu ei programul de guvernare, am elaborat concepte pe care le vom testa în perioada imediat următoare. Un alt exemplu este cel al medicilor de peste hotare, care vor presta consultații online spitalelor din Republica Moldova, or, tehnologiile ne permit ca să aducem ideile acestor oameni acasă, fără a fi prezenți și fizic", a declarat Angela Stafii.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1815
- Populația:
- 526 locuitori
Iurievca este un sat din cadrul comunei Gradişte, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Cimișlia și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 526 de oameni. Satul Iurievca a fost menționat documentar în anul 1815 cu denumirea Gălbenița.
Comments
(0)